Generația C: Cine sunt și cum comunicăm cu ei

Generația C este prima definită de comportament și nu de anul nașterii. Până acum, i-am avut pe Millennials sau Generația Y (1980 – 2000), Generația X (1963 – 1979), Baby Boomers sau generația de după cel de-al Doilea Război Mondial (1946 – 1964). Și am putea continua să împărțim lumea în generații cât ne ține istoria.

Generațiile diferă ca viziune asupra societății, comportament și însușire a noilor tehnologii. Tinerii sunt mai deschiși la nou, la schimbare, la a face lucrurile altfel (pentru că ei încă nu au învățat altceva). Cei mai în vârstă tind să rămână blocați în ce era odată, pentru că așa s-au format.

Până acum.

Cea mai recentă generație bine definită sunt Millennials, oameni care au crescut odată cu tehnologia curentă. Abia ne-am dumirit cu ei, că vine din urmă Generația C. Unii zic că ar fi compusă din cei născuți după 2000 (care, trebuie să vă anunț, vor ajunge în curând la maturitate). Sunt însă și alții care văd Generația C ca un cumul de oameni de toate vârstele care au în comun conexiunea.

Generația C este definită de atitudinea față de tehnologie și internet:

  • 91% dorm lângă un smartphone
  • 67% încarcă propriul conținut pe social media
  • 65% își actualizează profilul zilnic*

Membrii Generației C consumă internet și tehnologie pe pâine. Sunt conectați tot timpul, creează conținut (nu doar îl consumă), sunt formatori de opinie și sunt activi în comunitățile online.

Mulți Gen-C sunt născuți după 1980. Dar vârsta nu mai e un criteriu exclusiv. Nu trebuie să ai 20 de ani să stai lipit de smartphone. Azi, mulți membri ai generațiilor anterioare sunt dependenți de internet, mânuiesc gadget-urile fără probleme și sunt formatori de opinie în propriile rețele. Părinți și bunici deopotrivă au luat social media cu asalt și sunt uneori la fel de contectați ca tinerii. Se estimează că, în medie, 39% dintre membrii Gen-C au peste 35 de ani.**

Stilul de viață digital nu are vârstă, nici statut social. ‘Trebuie să încetăm să mai vedem conectivitatea ca un atribut al Generației Y,” spune Ryan Holmes.

“Gen-C sunt consumatori avizi, primii care folosesc noile tehnologii, ambasadori ai brandurilor. Când afacerile se apropie de ei, pot deveni cei mai generoși consumatori, cei mai vocali susținători și cei mai influenți lideri de opinie. Pe scurt, pot fi cei mai buni clienți ai tăi.”**

generatia-c

Să știm de Generația C e doar primul pas. Important pentru marketeri și antreprenori e cum să ajungă la acești consumatori și să vorbească pe limba lor. Cum să le vândă. Iată câteva puncte de pornire:

  • Televizorul, radioul și revistele devin irelevante când poți alege ce și când să citești și vizionezi. Generația C își petrece timpul pe YouTube și pe site-uri unde poate accesa filme și seriale fără un program fix. Caută mereu alternative la media tradiționale.
  • Gen-C consumă conținut relevant și distractiv. Preferă imaginile, clipurile video, articolele ușor de scanat și informația ușor de reținut.
  • Membrii Gen-C sunt rezistenți la marketingul tradițional. Și sătui de el. Blochează reclamele online și dau atenție doar informațiilor care sunt importante pentru ei.
  • Îi găsești pe Facebook, Twitter, LinkedIn, Instagram, Snapchat – și tot neamul lor. Poți ajunge la Gen-C cu o strategie  de social media bine gândită și dezvoltată pe termen lung. Trebuie să le câștigi atenția și încrederea.
  • Mai poți ajunge la ei prin recomandări venite din rețeaua lor de conexiuni. Prin vorbe bune spuse de alți consumatori în comunitățile online și în review-uri.
  • Imaginea online contează. Gen-C știe unde să se uite să afle mai multe despre tine. Din câteva click-uri, află dacă afacerea ta a primit păreri negativec sau dacă pozele pe care le-ai pus pe website nu corespund realității.
  • Monitorizează ce se spune despre brandul tău. Reacționează repede și politicos la critici.
  • Începe să privești dincolo de vârstă atunci când gândești campanii online. Urmărește, mai degrabă, anumite comportamente și obiceiuri. De exemplu, cât timp stau pe social media, cât conținut consumă de pe mobil, în ce comunități și rețele își petrec timpul etc.
  • Gen-C sunt consumatori curioși. Dacă ai un produs nou și inovator, te poți baza pe ei să-l încerce primii și să-ți dea un feedback necruțător, cu bune și rele.   

Generația C e doar o etichetă dată consumatorilor pe care îi vedem deja în jurul nostru. Putem să-i spunem oricum, dar nu putem ignora forța acestui grup în economie. Sunt oameni activi, conectați și dornici să descopere. O mină de aur pentru afacerile care oferă valoare și știu cum să ajungă la ei.

*Introducing Gen C. The YouTube Generation

**THE POWER OF GEN C. Connecting With Your Best Consumers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *