Iv cel Naiv: Scriitorii sunt egali cu cel mai frumos lucru pe care ni l-au transmis (Zest #32)

Iv cel Naiv


Iv cel Naiv a devenit cunoscut scriind poezii online. Și-a păstrat pseudonimul și atunci când a publicat mai multe volume de poezii. Cel mai recent, Scrisori de lângă tine. Iv cel Naiv lucrează și la un roman – sau chiar la mai multe, și ia în considerare ca, la un moment dat, să iasă din anonimat, pentru că vrea să-și asume ceea ce face.

Când nu publică poezie, este publicitar freelancer și adult responsabil, căruia i-ar plăcea să aibă mai mult timp pentru scris. Spune că a învățat multe din munca de copywriter, cum ar fi că oamenii vor să fie surprinși, ceva ce încearcă să aplice și în poezie.

Mai multe despre scris, implicarea civică, autori preferați și muzică pe repeat, în interviu. Play! ▶


De citit:

Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove
Jonas Jonasson, Hitman Anders and the Meaning of It All
Haruki Murakami


Note interviu:

  • Între a fi scriitor și a fi un adult responsabil, trebuie să aleg să fiu un adult responsabil.
  • Lucrez la un roman de care vreau să mă țin. Ideea mi-a venit în iarnă când eram în vacanță. În vară, tot în vacanță, am scris jumătate de roman. Aștept să mai am niște timp. Romanul e o distopie și e complet diferit față de ce am scris până acum.
  • O carte e un șantier continuu.
  • Când am început să scriu, aveam un fel de neîncredere în faptul că se va întâmpla ceva cu ceea ce scriu. A fost și gândul că, dacă ar fi să se întâmple ceva, aș vrea să nu fiu în linia întâi. Celebritatea modifică oamenii într-un mod fundamental și ireversibil. Cred același lucru și acum, dar începe să devină important să-mi asum toate lucrurile pe care le fac. Iar scriitorii nu sunt neapărat recunoscuți pe stradă.
  • La bază sunt inginer de Telecomunicații, dar am profesat zero minute. Sistemul de educație m-a ajutat să nu descopăr că aș fi vrut să fac altceva. Am descoperit târziu că vreau să scriu și n-am cum să nu percep lucrul ăsta ca pe un handicap. Metaforic, mă simt un fel de scriitor în scaun cu rotile.
  • Publicitatea mi-a dat încredere că pot să scriu lucruri care sunt bune. Mi-a dat și rigoare. Am învățat să fiu criticul meu.
  • Nu m-am dus în publicitate pentru că voiam să scriu. M-am dus pentru idei, pentru că voiam să gândesc și să fac lucrurile mai bine. Apoi am învățat despre utilitatea lucrurilor. Creativitatea este ponderată de nevoile de business. A fi un copywriter bun înseamnă să înțelegi exact nivelul la care trebuie să livrezi.
  • Poeziile mele conțin multă surpriză pentru că asta am înțeles din publicitate. Poate părea o mecanică facilă, dar nu o fac conștient, nu e o rețetă pe care o aplic. Am înțeles nevoia oamenilor de surpriză. În publicitate și în artă, dacă nu surprinzi, riști să creezi ceva mort.
  • Artiștii pun lucrurile extraordinare în ceea ce creează. Pentru noi, oamenii care scriu sunt egali cu cel mai frumos lucru pe care ni l-au transmis cuvintele lor.
  • Relaxarea vine din lipsa dorinței de a acumula.
  • Asia de sud-este este zona care mi-a plăcut cel mai mult, mai ales Borneo. Dar, dacă ar fi să stau mai mult timp să scriu, aș merge pe o insulă din Thailanda.
  • La scris, muzica are un rol aparte. Am tendința de a asculta ceva pe repeat atunci când scriu pentru că mă ajută să accesez o stare în care lucrurile funcționează.
  • Oamenii pe care sunt cel mai gelos sunt cei care redau atât de mult prin atât de puțin.
  • Ce mă face să nu termin cărți e momentul în care simt strădania, efortul.
  • Cred foarte mult că e mai bine să-ți pară rău de ce n-ai făcut, decât de ce ai făcut.

Unde poți asculta Zest:

Spotify https://spoti.fi/2BjRRjr
iTunes https://apple.co/2Bg3zvn
Pocketcasts https://pca.st/7ss0
Stitcher http://bit.ly/2G5z4MH
Overcast http://bit.ly/2G4nLEx
PlayerFM http://bit.ly/2WE6gjl

Orice player folosești, nu uita să Subscribe ✅

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *