Curs de scris personalizat pentru echipa ta

Ajută-ți angajații să aibă mai multă încredere în ei, să comunice cu claritate și să-ți promoveze produsele și serviciile mai eficient cu un curs de scris personalizat pentru afacerea ta.

Cine are nevoie de un curs de scris?

Indiferent de domeniul de activitate, cu toții scriem zi de zi. Fie că e vorba de mesaje de chat, email-uri de business, prezentări pentru clienți sau rapoarte pentru board, să scrii clar, concis și convingător e un skill esențial.

Un sondaj realizat de BlacuSens arată că profesioniștii din diferite domenii, de la publicitate & marketing, până la tehnologie și servicii financiare, înțeleg importanța scrisului și-și doresc să aibă acces la oportunități de învățare.

Cursul de scris poate fi personalizat, pe baza unor principii de bază, cu cunoștințe și exerciții specifice profilului participanților:

  • Tinerii la început de carieră învață fundamentele comunicării eficiente în scris pentru o adaptare mai rapidă la lucrul în echipă și colaborarea cu clienții.
  • Profesioniștii de marketing, comunicare, social media sau PR își consolidează un mindset de scris cu impact, bazat pe beneficii și principii de persuasiune, și pot aplica lecțiile imediat în textele de promovare.
  • Angajații cu experiență din orice domeniu află cum să facă prezentări atractive, să scrie rapoarte ușor de parcus și emailuri convingătoare.

Ce probleme rezolvă un curs de scris?

Problemele comune cu care se confruntă angajații în comunicarea zilnică sunt:

  • Lipsa clarității și conciziei.
  • Texte prost organizate și greu de înțeles.
  • Idei repetitive care îngreunează comunicarea.
  • Scrisul neconvingător care nu își îndeplinește scopul.
  • Lipsa creativității în mesajele de promovare.
  • Folosirea în exces a jargonului.
  • Tonul nepotrivit care poate crea tensiuni în echipă sau cu clienții.

Fiecare are anumite probleme care pot fi ajustate ușor cu tehnicile potrivite și cu un feedback constructiv de la un specialist în scris și editare, care înțelege și nevoile de business.

Cursul de scris nu este creat pentru a vâna greșeli, ci pentru a împărtăși bune practici și a exersa tehnici de copywriting și persuasiune. Ele sunt utile oricui, de la juniori care au nevoie de mai multă încredere în comunicare, la lideri care vor să influențeze și să inspire.

Beneficiile unui curs de scris

Cursul de scris te învață să scrii convingător și cu impact și are beneficii atât la nivel individual, de dezvoltare profesională, cât și la nivel de business, de eficientizare a costurilor și resurselor.

  • Comunicare clară. Cursul ajută angajații să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și să evite confuziile și neînțelegerile.
  • Fluidizarea comunicării interne. Textele clare și mesajele concise îmbunătățesc fluxul de lucru între colegi și echipe.
  • Reputație îmbunătățită. De la manageri de HR, la specialiști în marketing și echipa de suport sau vânzări, cu toții reprezintă compania pe piață. Scrisul eficient și persuasiv contribuie la o imagine excelentă de brand.
  • Marketing mai eficient. Un curs de scris poate ajuta la dezvoltarea abilităților necesare pentru a crea conținut de calitate care atrage și fidelizează clienții.
  • Scăderea costurilor. Toate de mai sus ajută la economisirea timpului și resurselor, reducerea ambiguității, prevenirea erorilor costisitoare și optimizarea bugetului de promovare.
  • Decizii mai bune. Scrisul clar și logic sprijină procesul decizional. Acesta ajută angajații să-și structureze gândirea și să expună soluții într-un mod coerent.

Liderii puternici știu importanța scrisului. Jeff Bezos, fondatorul Amazon și unul dintre cei mai influenți oameni din lume, a creat o cultură a scrisului la Amazon. Jason Fried, CEO Basecamp, a introdus scrisul ca test de angajare pentru toate pozițiile din companie. Iat Matt Mullenweg, CEO Automattic, insistă ca interviurile să fie făcute în scris.

Acestea sunt doar câteva exemple care arată că tot mai mulți înțeleg importanța scrisului. Într-o lume remote, hibridă sau orice ne mai rezervă viitorul, să te exprimi bine în scris este un avantaj competitiv.

Vrei să afli mai multe? Scrie-mi pe sabina [at] blacusens [punct] ro sau prin formularul de contact de mai jos.

Ce învăț la cursul de scris?

Cursul de scris a fost creat special pentru angajații din companii care scriu zilnic și pot beneficia de pe urmă învățării și antrenării unor tehnici de copywriting, editare și persuasiune.

În funcție de nevoile fiecărei echipe și de timpul alocat cursului, vom pune accent pe anumite tehnici, fundamentate prin exerciții și feedback din partea trainerului.

Scrie-mi pe sabina [at] blacusens [punct] ro sau prin formularul de contact de mai jos și primești o ofertă personalizată, în funcție de nevoile echipei tale.

Ce spun participanții

M-am bucurat când Raluca Dumitra a propus să participăm cu toată echipa de marketing a eJobs Romania (componenta care scrie zilnic un fel de text sau altul) la cursul despre scris susținut de Sabina Varga. Pentru că am avut ce să învățăm/să repetăm/să ne amintim, indiferent de numărul de ani de scris pe care-l avem în spate.

Iulia Văcăroiu, Brand Manager eJobs Romania

Pentru mine, Sabina este acel profesionist pasionat care nu face rabat de la calitate și valori. Workshopul pe care l-am avut despre copywriting în outreach m-a ajutat să rezonez mai bine cu nevoile și gândurile celui care citește mesajul meu și să am o structura mai solidă în definirea strategiilor de outreach.

Constantin Stanciu, Fondator GrowCentric

Despre trainer

Eu sunt Sabina Varga și te ajut să scrii mai bine.

Scriu de profesie de 20 de ani. Mi-am început cariera în presa scrisă și am continuat în publicitate, marketing și comunicare. Pe lângă studii în domeniu (am absolvit un master în comunicare la Universitatea din Amsterdam), am învățat copywriting și content writing pe cont propriu și lucrând cu clienți și angajatori diverși. Mai multe detalii despre experiența mea profesională găsești pe LinkedIn.

Din 2022, sunt freelance writer și lucrez cu clienți internațioanli, cu precădere din zona B2B, pentru a-i ajuta să creeze și să execute strategii de conținut de succes. Scriu zilnic articole de blog, postări de social media, conținut pentru pagini web, newsletters și altele. Deși mă simt cel mai bine scriind, am o minte orientată spre business și rezultate, așa că înțeleg rapid nevoile clienților și adaug mereu o dimensiune strategică muncii mele.

Între 2019 și 2024, am fost gazdă și producător Zest, un podcast dedicat scrisului premiat la la Webstock în 2020 (locul III) și 2021 (locul II).

Organizez un atelier lunar de scriere compulsivă – Draft, la care participă oameni cu meserii variate care vor să-și antreneze scrisul într-un spațiu prietenos, și, la cerere, traininguri dedicate echipelor care vor să scrie și să comunice mai eficient.

Știu care este puterea scrisului și cred că avem cu toții de câștigat dacă învățăm să comunicăm mai clar și convingător. Dacă ești de acord și vrei să beneficiezi de pe urma unui workshop de scris adaptat nevoilor echipei tale, trimite-mi un mesaj pe sabina [at] blacusens [punct] ro sau prin formularul de contact de mai jos.