Ascult podcast-uri, mai ales când călătoresc. E metoda perfectă de-a pierde vremea cu folos. Acum câteva zile, în timp ce avionul se îndepărta de luminile Valenciei spre întunericul Mediteranei (brrr), am ascultat pentru prima dată un episod al The Minimalists. Despre scris – ce altceva? 🙂
Mi-au plăcut sfaturile lui Joshua pe tema asta, așa că vreau să le împărtășesc și cu voi.
Scrie SMS-uri ca un profesionist. Fii concis, verifică gramatica și punctuația înainte să trimiți un mesaj. Poate părea insignifiant, dar e un exercițiu care te face un comunicator mai bun și te ajută să acorzi atenție tuturor formelor de conținut.
Cuvintele sunt uneltele tale. Îmbogățește-ți vocabularul cu un cuvânt pe zi. Chiar dacă la început pare forțat, în timp, înveți cum să folosești cuvintele noi în context. Și, mai degrabă decât să folosești un dicționar să alegi cuvinte, ia termeni noi din lecturile tale. Atenție: scopul nu este să folosești cuvinte mari pentru a suna deștept, ci să găsești noi moduri de a te exprima.
În scris, mai ales ca începător, ești tentat să folosești cuvinte pompoase. Evită, pentru că sună nefiresc. “Atunci când scriu, nu folosesc niciodată cuvinte pe care nu le-aș folosi în conversațiile de zi cu zi.”
Scrie în fiecare zi. Scrisul e ca un mușchi pe care îl pierzi dacă nu îl folosești. “Cuvintele care mi-au schimbat perspectiva asupra scrisului au fost: așază-te pe scaun.” Și scrie. Alocă-ți un anumit timp pe zi, cel mai indicat dimineața, când pur și simplu îți exersezi această abilitate. Elimină regulile, preambulurile și obstacolele de genul “stai să-mi iau cafeaua, trebuie să dau mâncare pisicilor, întâi mă uit pe email”.
Un mod bun de-a-ți exersa mușchiul scrisului este să ai un blog. “Cea mai bună decizie pe care am luat-o a fost să încep un blog. Habar nu aveam în câte moduri îmi va schimba asta viața – chiar dacă atunci când am pornit nici nu știam ce e un blog sau cum se face unul.”
Evită umplutura: introducerile inutile, parantezele plictisitoare, scuzele, “n-am mai scris de mult”-urile – cui îi pasă? Treci la subiect, repede. Deseori, primele două paragrafe pot fi eliminate. Taie, taie fără milă. De ce? Pentru a nu irosi timpul cititorilor. “Dar e gratuit să-mi citească blogul, website-ul etc. Da, poate e gratuit din punctul de vedere al banilor. Dar nu e gratuit. Le ceri timpul și atenția. Poți câștiga mai mulți bani, dar nu și timp.”
Scrisul de calitate vine atunci când rescrii. Nu o să scrii perfect din prima. Gândește-te că Michelangelo nu a început statuia lui David din statuia lui David, ci dintr-un bloc de piatră. Primul draft e ca blocul de piatră pe care trebuie să-l rafinezi. “Petrec 30% din timp scriind și restul editând.”
Vezi și De la omidă la fluture: Cum să editezi un text să sune bine
Creează urgență narativă. Prima propoziție trebuie să-i facă pe cititori să vrea să vadă a doua propoziție. A doua propoziție trebuie să-i facă să o citească pe a treia. “De multe ori merg în librării și citesc primele propoziții din cărți. Mă captivează? Vreau să citesc mai mult?”
Urmează regulile și apoi încalcă-le. Trebuie mai întâi să știi ce este corect gramatical, ce structură trebuie să aibă propozițiile și cum să folosești corect punctuația. Apoi îți poți permite să te joci cu regulile de dragul expresiei, ritmului și poeziei.
Citește mai mult despre scris. Fie că e vorba de reguli de gramatică, cărți despre arta scrisului sau articole de blog, e important să-ți îmbunătățești constant tehnica.
Puteți asculta episodul întreg aici.