Facebook testează zilele astea un nou layout de pagină pentru desktop, cu mai puține reclame. Poate părea ciudat, având în vedere că rețeaua de socializare câștigă imens din publicitate, dar schimbările sunt mai mult de formă decât de fond.
În noul layout, care a apărut recent unui număr limitat de utilizatori, poza de profil și meniul care până acum erau sub poza de cover se mută în stânga. Postările devin centrale. Pe dreapta avem informația care până acum era pe coloana din stânga: număr likeuri, info contact, poze, postări utilizatori etc. Este de-a-ndoaselea și va fi nevoie de o perioadă de adaptare pentru utilizatori.
Pagina de Facebook Blacusens, azi dimineață:
Având în vedere că elementele paginii se afișează diferit, ca administrator de pagină, va fi nevoie să faci anumite schimbări. De exemplu, dacă te-ai chinuit să-ți aliniezi poza de profil a paginii cu poza de cover, Facebook ți-a cam stricat socotelile. Poza de cover devine mult mai vizibilă acum, așa că e bine să alegi ceva relevant pentru pagina ta și o imagine de calitate (ceea ce era, oricum, valabil).
De asemenea, butonul de CTA (call-to-action – colț dreapta, sub cover) este mai vizibil în varianta nouă. Acesta poate fi un avantaj pentru afaceri, crescând șansele ca oamenii să dea click pe Sign Up, Contact us etc.
Având în vedere că noul layout e în teste, e posibil să nu-ți apară încă sau Facebook să decidă să nu rămână cu varianta asta.
Motivul testelor? Se pare că Facebook încearcă variante de layout care elimină reclamele din coloana dreaptă. Postările sponsorizate vor continua să apară pe mijloc, în news feed, dar cele din dreapta, care doar aglomerează designul, ar putea dispărea. Dacă ai instalat Adblock, reclamele din dreapta nici nu se afișează, pe când cele din news feed, da.
Nu se pune problema ca Facebook să scape de reclame. Până la urmă, rețeaua de socializare face mulți (mulți mulți) bani din publicitate. Mișcarea e cel mai probabil o încercare de a eficientiza reclamele, integrându-le mai bine în experiența utilizatorului. Cu alte cuvinte, să arate mai puțin a publicitate și mai mult a conținut relevant.
Cum ți se pare layoutul nou?