Acum o lună scriam despre Facebook și lumea mai bună, în contextul în care gigantul social media avea probleme de imagine și făcea eforturi să iasă la liman și să rămână relevant.
Între timp, problemele s-au adâncit. Odată cu scandalul Cambridge Analytica, a ieșit la iveală că Zuckerberg & co și-au cam bătut joc de datele private ale utilizatorilor. Mișcarea #deleteFacebook a prins moment și multe articole țipă că gata, Facebook e istorie.
Dacă Facebook e istorie sau nu, rămâne de văzut. Revolta mi se pare justificată, dar subiectul nu e surprinzător. Iar soluția nu e #deleteFacebook.
Scandalul Cambridge Analytica
Cambridge Analytica (CA) este o firmă britanică de consultanță politică. CA se laudă cu utilizarea inteligentă a datelor pentru crearea de campanii de marketing politic. Printre succesele din portofoliu se numără victoria lui Donald Trump de la alegerile din 2016.
Christopher Wylie, un fost angajat al companiei, s-a supărat dintr-un motiv sau altul și a decis să demaște practicile nu tocmai etice ale CA. Wylie a spus presei că cercetătorul Aleksandr Kogan a strâns date de la utilizatorii Facebook prin intermediul unei aplicații aparent nevinovate și le-a dat mai departe către Cambridge Analytica, care, la rândul său, le-ar fi folosit în campaniile sale. De atunci, dezvăluirile nu se mai opresc.
Channel 4 News a făcut un reportaj în care îi suprinde pe șefii Cambridge Analytica vorbind despre practicile firmei: campanii cu știri false, operațiuni cu foști spioni, atragerea candidaților în situații compromițătoare, utilizarea de companii fantomă pentru a-și acoperi urmele etc. Alexander Nix, CEO Cambridge Analytica, a fost suspendat ca urmare a dezvăluirilor, iar autoritățile britanice au demarat o anchetă.
Iar Facebook nu știe pe unde să scoată cămașa. Cu datele a peste 50 de milioane de utilizatori ajunse pe mâini necurate, Facebook dă din bâlbă în bâlbă. Reprezentanții companiei susțin că i-au permis lui Aleksandr Kogan să adune datele, dar doar în scopuri academice, și că ar fi obținut promisiunea ca acestea vor fi șterse.
După zile de silenzio stampa, Mark Zuckerberg a spus că „îi pare rău” și că Facebook va schimba modul în care transmite date către terți. Sheryl Sandberg, COO Facebook, a recunoscut și ea că încredrea utilizatorilor a fost trădată și că regretă că nu s-a făcut mai mult să se prevină astfel de situații.
Revoltă și #deleteFacebook
Ei, date așa întâmplări, s-a revoltat poporul cu mic cu mare. Cum? Știri false? Date personale folosite abuziv? Campanii electorale în care alegătorii sunt manipulați? Așa ceva nu s-a mai pomenit!
Oricine lucrează în marketing, publicitate, comunicare, PR și conexe știe că firmele au făcut tot ce au putut până acum să adune și să folosească date personale pentru a vinde mai eficient. Nu degeaba a adoptat Uniunea Europeană noul Regulament GDPR. E nevoie de reglementare în domeniul datelor cu caracter personal pentru că: 1) firmele nu prea au scrupule și 2) oamenii nu prea sunt educați cu privire la riscurile expunerii datelor proprii.
Niște unii au făcut o aplicație să-ți arate cum îți stă pe coperta unei reviste, aplicația e găzduită de Facebook, tu îți dai acordul fără să te gândești, aplicația ți-a luat datele tale și ale prietenilor tăi și le vinde unor terți care mâine îți vând produse pe baza profilului tău. Nu-ți convine și strigi „abuz!” Dar cine e de vină?
Toată lumea e de vină:
1. Facebook, că nu a gândit un sistem mai bun de protecție a datelor utilizatorilor. În GDPR, asta se numește „privacy by design”.
2. Cei care au făcut aplicația, că au colectat date cu scopuri ilicite.
3. Utilizatorul, că e în stare să-și vândă bunica ca să-i ghicească o aplicație în stele.
Lupul rău din poveste e Facebook. Cu vărul mai mare Cambridge Analytica. Sigur, asemenea practici trebuie sancționate de autorități și de opinia publică pentru că altfel nu se învață nimeni minte.
Dar nu e suficient să închidem CA și să #deleteFacebook.
Reglementare, educație și încredere
Și dacă dai #deleteFacebook ce? Nu ai alte 20 de aplicații pe telefon cărora le-ai dat acces la datele personale?
După ce a luat amploare moda ștergerii Facebook, au început să apară articole care sugerează alternative de platforme social media. Poate cineva să garanteze că alte platforme sunt mai sigure?
Așa că soluția nu e #deleteFacebook.
Prima parte a soluției e ca autoritățile să reacționeze și 1) să sancționeze abuzul și 2) să se asigure că există reglementări care să limiteze abuzurile pe viitor.
A doua parte a soluției e educarea publicului. Utilizatorul de rând trebuie să înțeleagă ce se întâmplă atunci când își face un cont undeva, când e de acord să folosească o aplicație, când datele lui sunt vândute către zeci de alte companii etc. Degeaba renunță la Facebook acum și face aceleași prostii pe fratele-lui-Facebook.
A treia parte a soluției e ca afacerile să înțeleagă că pot avea de câștigat și de pe urma construirii unei relații de încredere cu clienții. E ușor să cumperi o listă de nume și adrese de email și să faci spam sau să-i dai lui Facebook 50 de lei pe reclame și să zici că ai făcut marketing. Mai greu, dar mai sustenabil, e să obții informații pe bune, să ai acordul oamenilor să-i contactezi și să oferi servicii de calitate.
One thought on “Facebook a murit, trăiască Facebook!”