Rescrie-ți povestea

Rescrisul este parte esențială a procesului de scris și presupune să iei o primă ciornă imperfectă și să o faci mai bună. La fel ca în viață. De multe ori, încercăm ceva, nu ne iese și o luăm de la capăt cu o formulă îmbunătățită.

Rewrite (a rescrie) a fost tema de anul acesta a conferinței The Power of Storytelling, un eveniment care adună oameni dornici să captiveze publicul cu povești interesante și semnificative. Mi-a plăcut tema pentru că descrie partea cea mai importantă a drumului creativ: aceea de a șlefui o idee sau de a păstra din ea esențialul și de a merge mai departe cu ceva (aproape) nou.

Cu toții rescriem zi de zi. Emailuri, prezentări, articole. Dar rescriem și felul în care percepem lumea, iar, uneori, ne rescriem și propria poveste pentru a putea evolua.

Jonah Sachs: Iona și burta peștelui

Jonah Sachs, autor, specialist în marketing și storyteller de profesie, ne-a spus povestea lui Iona (Jonah în engleză), un tânăr aruncat în apă de marinarii de pe vasul cu care călătorea, cu speranța că sacrificiul va opri mânia lui Dumnezeu și furtuna mare cu care se luptau. Iona este înghițit de un pește și trăiește în burta lui mai multe zile în rugăciune, până când peștele îl scuipă în apropierea unui țărm. În urma întâmplării, Iona devine profet și Dumnezeu îi iartă pe cei care îl sacrificaseră.

După 15 ani la conducerea unei agenții de publicitate, cu multe campanii de succes la activ, Jonah s-a trezit într-un punct mort. Și el și agenția își pierduseră creativitatea și spiritul inovator. Fusese pe culme și acum era în burta peștelui. Atunci a trecut printr-un proces de redescoperire în care a vorbit cu mulți experți, s-a documentat și a descoperit ceea ce numește „gândirea riscantă” (unsafe thinking). Iată câteva dintre lecțiile împărtășite de el:

• A făcut o greșeală în modul în care și-a condus business-ul: s-a înconjurat de oameni asemănători lui. Cu toții avem această tendință, însă este una care dăunează creativității. Creativitatea vine din situații care te fac să te simți inconfortabil și din interacțiuni cu oameni diferiți, care îți provoacă modul de gândire. Jonah a dat exemplul supranumit „miracolul din Boston” ca situație în care colaborarea dintre oameni total diferiți a dus la rezultate fără precedent.
• O altă greșeală a fost să se considere expert în domeniul lui. În mod paradoxal, să fii expert te poate prosti. Jonah spune că pericolul apare atunci când îți legi ego-ul de meseria pe care o faci. Asta nu înseamnă că nu e bine să fii foarte bun la ceva, dar, în loc să te vezi ca expert, mai bine te vezi ca explorator. Asta te ajută să-ți menții curiozitatea. De asemenea, pentru o doză de modestie, Jonah recomandă să faci activități noi, chiar și unele la care nu prea te pricepi. De exemplu, el ia lecții de cântat chiar dacă nu e foarte bun la asta și nici nu vede șanse mari de îmbunătățire.
• O a treia greșeală a constat în modul în care a gestionat anxietatea. Cei mai mulți dintre noi vedem anxietatea ca pe o problemă și o emoție negativă pe care trebuie să o evităm. Dar atunci când încercăm să controlăm o emoție prea mult, creăm și mai multă anxietate și ne învârtim în cercuri. Jonah spune că trebuie să rescriem povestea anxietății: să o acceptăm, într-o anumită măsură, și să o vedem ca pe un motor pentru creativitate.

Să cauți să lucrezi cu oameni diferiți, să faci lucruri la care nu te pricepi și să accepți anxietatea ca unealtă creativă nu sunt gânduri confortabile. Dar sunt modul prin care Jonah a reușit să redescopere creativitatea, atât la nivel personal cât și de business. Gândirea riscantă l-a ajutat să-și rescrie povestea și să iasă din burta peștelui.

Jennifer Brandel: Să lucrezi cu publicul e bine și pentru misiune, și pentru afacere

Jennifel Brandel, Co-fondator și CEO Hearken, și-a propus să fie avocatul unui nou model de jurnalism. Într-o societate în care oamenii au tot mai puțină încredere în jurnaliști, iar instituțiile media se luptă să supraviețuiască, Jennifer propune un model centrat pe nevoile publicului.

Jurnalismul tradițional pune știrile și pe cei care le creează pe un piedestal, departe de nevoile, întrebările și feedback-ul publicului. Redacțiile au fost gândite pentru era informației și vitezei: să distribuie știrile cât mai rapid și eficient. Publicul poate interveni doar după publicare, și atunci marginal.

Noul tip de jurnalism trebuie să coboare de pe piedestal și pună publicul în centrul atenției. Jurnaliștii trebuie să se întrebe: cu ce putem să-i ajutăm pe cititori/ascultători/privitori? Ce și-ar dori să înțeleagă sau să facă și cum putem noi contribui?

În acest model, publicul este implicat de la început și până după publicare. Temele abordate sunt cu adevărat de interes și povestea este rescrisă cu ajutorul audienței.

De asemenea, jurnaliștii trebuie să-și rescrie rolul și să renunțe la viteză în favoarea încrederii și relevanței; să renunțe la publicatea imediată în favoarea contextului și unei viziuni pe termen lung.

Ce au de câștigat jurnaliștii? Totul. Atunci când publicul se simte văzut și auzit, are mai multă încredere în publicația respectivă și este mai dispus să plătească pentru informație. Cu alte cuvinte, să lucrezi cu publicul e bine și pentru misiune, și pentru afacere.

Dacă ești jurnalist, cu ce informație îți poți ajuta audiența? Nu ezitați să întrebi.

Iar, dacă faci parte din audiență, ce ți-ai dori să știi și cum te-ar putea ajuta jurnaiștii?

Andy Mills: Trebuie să rezistăm tentației să vedem oamenii ca bau-bau

O tema recurentă în discursurile de la Power of Storytelling a fost importanța înțelegerii contextului și a trecutului celor care sunt diferiți de noi. Andy Mills, creatorul podcastului Caliphate, a povestit cum a luat interviu unui fost membru ISIS, care acum trăiește în Canada. Bărbatul i-a povestit cum a fost recrutat și ce crime a comis ca membru al grupării islamice. Deși informația este greu de digerat și deși nu încearcă să ne spună că ar trebui să empatizăm cu astfel de oameni, Andy subliniază totuși că, la bază, motivațiile bărbatului erau foarte similare cu motivațiile oricui: voia să găsească un sens în viață și văzuse ceva care părea a fi o nedreptate.

Trebuie să depunem un efort să înțelegem complexitățile oamenilor de care nu ne place, de la teroriști, la cei care votează diferit de noi. Nu trebuie să-i înțelegem pentru a fi de acord cu ei, ci pentru a putea avea o șansa la a-i contracara.

E greu să știm când avem dreptate și când nu, iar cei mai mulți oameni își trăiesc viața fiind convinși că au dreptate. Ca jurnliști și cetățeni într-o democrație, trebuie să provocăm și să luptăm cu intoleranța și fanatismul.

Vlad Mixich: Ce este adevărul?

Vlad Mixich, medic și jurnalist care a scris mult pe tema vaccinării, a vorbit despre cum percepem adevărul. Pornind de la exemple din lumea medicală, Vlad s-a întrebat ce-i face pe oameni să aibă încredere într-o sursă, în defavoare alteia.

Pe scurt, oamenii își construiesc adevărul pe baza unor factori subiectivi, precum: cât de ușor accesează informația, cât de des aud o anumită idee, cum se integrează informația în setul de valori și cunoștințe deja existent, starea în care sunt în acel moment, ce alte idei au auzit chiar înainte etc. Toți acești factori creează „iluzia adevărului”. Iar această iluzie explică de ce, de exemplu, unele persoane preferă să creadă câteva articole de pe internet, și nu medici cu zeci de ani de experiență.

Un alt factor care influențează formarea opiniilor într-o societate este nivelul de încredere al oamenilor în instituții și, în România, această încredere a suferit o scădere drastică.

Mixich spune că atunci când le cerem oamenilor să fie raționali, să ne amintim mereu de un lucru care funcționează după reguli complicate: creierul.

Anna Rosling Rönnlund: Lucrurile nu stau atât de rău

Despre cum percep oamenii adevărul și informațiile a vorbit și Anna Rosling Rönnlund, co-autoare a faimoasei cărți Factfulness (lăudată de personalități precum Bill Gates și Barack Obama) și fondatoarea proiectului Dollar Street.

Dacă vrei să-ți testezi rapid cunoștințele despre lume, fă testul Gapminder. Nu te îngrijora dacă obții un scor prost. Anna spune că până și cei mai informați oameni judecă greșit o parte bună din întrebări.

Din nou, o temă recurentă în mai multe discursuri: credem că avem dreptate, dar de multe ori nu e așa. Nu vom putea niciodată să fim complet obiectivi, dar e important să fim conștienți de erorile cognitive pe care le facem și să judecăm lucrurile un pic mai bine.

Partea bună? Deși avem impresia că lucrurile merg din ce în ce mai prost, de fapt, multe lucruri merg din ce în ce mai bine. O zic faptele :).

Mila Turajlić, despre rescrierea poveștii unei națiuni

Mila Turajlić este regizoare de origine sârbă, cunoscută pentru documentarele sale Cinema Komunisto și The Other Side of Everything. Pe cel de-al doilea l-am văzut chiar în cadrul conferinței și vi-l recomand (îl găsiți pe HBO Go). Mila vorbește în filmele sale despre istoria fostei Iugoslavii, despre ce a rămas după dezbinarea ei și despre căutarea unei identități naționale pierdute.

Într-o vizită în Washington DC, Mila a fost impresionată de clădirea Arhivelor Naționale, și mai ales de textul inscripționat pe ea care vorbește despre „permanența instituțiilor naționale”. În contrast, Mila a observat starea decadentă a instituțiilor și muzeelor în țara sa: „Muzeul a devenit o victimă a procesului de uitare a istoriei”.

Pentru filmele sale, Mila adună imagini de arhivă despre Serbia, culmea, din alte țări, precum Austria sau Cehia. Multe documente, filme și alte lucruri care erau în posesia Iugoslaviei, au rămas undeva în aer, fără a fi ale cuiva. Prin munca pe care o face, Mila spune că adună o arhivă personală a istoriei țării ei, dar problema este că această arhivă nu este publică. Ea ar trebui gestionată de autorități, însă acest lucru nu se întâmplă. „Cum își vor cunoaște tinerii identitatea?”, se întreabă ea.

„Eu am trăit într-o casă în care era posibil să nu fii de acord cu ceilalți și să discuți despre teme fundamentale. Dar nu trăiesc într-o societate în care asta mai este posibil. Și nici tu.”

Storytelling vs. informație

Am rezumat aici doar câțiva dintre speakeri. Au fost și alte momente emoționante și informații interesante, dar nu le pot cuprinde pe toate. Au scris pe larg despre conferință și Vlad și echipa PoS (Day 1 & Day 2).

Una dintre concluziile mele preferate îi aparține lui Cristi Lupșa, gazda evenimentului, rostită undeva la finalul primei zile: „Our brain loves stories but is highly suspicious of facts.”

Cum le împăcăm pe toate, rămâne de văzut. Dacă nu iese, rescriem.