Oprește spamul. Cum să trimiți mesaje pe LinkedIn

Linkedin

Dar tu nu trimiți spam pe LinkedIn, nu? Spamul sunt acele mesaje trimise în masă, care fac reclamă la produse de care nu avem nevoie. Iar tu trimiți mesaje personale, unor oameni interesați de ce faci. Sigur?

N-am primit niciodată atâtea mesaje pe LinkedIn câte am primit în ultimul an. 90% sunt irelevante și prost scrise (nu mă refer neapărat la greșeli, cât la eficiența mesajului). Sunt câteva motive la mijloc, și nu au legătură neapărat cu vreo schimbare din partea mea, care să fi atras aceste mesaje.

GDPR

GDPR nu permite afacerilor să trimită comunicări de marketing și vânzări unor persoane de la care nu au acordul explicit. Chiar dacă ai un email, nu-l poți folosi într-o campanie de promovare fără să riști sancțiuni sau fără să obții acordul persoanei respective (și știm ce nerăbdători suntem toți să ne dăm acest acord). Dar GDPR permite comunicarea personală. Adică eu, Sabina, pot să-ți scriu ție, Gigel, și să-mi promovez produsul/serviciul fără să am acordul tău.

Pandemia, bat-o vina

Pandemia COVID-19 a forțat multe afaceri să se axeze pe marketingul online și să caute metode noi de promovare, pe lângă ce făceau până acum – lucruri care nu mai sunt posibile sau nu mai sunt suficiente. Iar trimisul de mesaje e la îndemână și costă puțin sau deloc. Ceea ce mă conduce la următorul punct.

Bugete reduse

Tot pandemia a dus la reducerea bugetelor de marketing – cel puțin inițial. Costă să faci campanii plătite pe social media sau Google. Dar un copy+paste cinstit dintr-un email într-altul nu costă mai nimic.

Nu ai nevoie de adresa de email

Oamenii s-au învățat să nu-și mai pună emailul pe toate gardurile, însă pe social media nu ai nevoie de emailul cuiva pentru a-i da un mesaj. Așa că se profită de acest mediu din plin.

🙈 Ce înseamnă spam pe LinkedIn?

Spam înseamnă să trimiți un mesaj prin care îți promovezi produsul/serviciul/evenimentul/afacerea/orice ai tu, fără vreun fel de personalizare (nu, numele în introducere nu e personalizare) și fără să te gândești dacă persoana respectivă ar fi cu adevărat interesată de ce ai de oferit.

Trimiți un mesaj prin care promovezi un eveniment/webinar/training? Spam.

Trimiți un mesaj în care treci imediat la a-ți prezenta produsul/afacerea (și eventual atașezi și un pdf/powerpoint)? Spam.

Trimiți cu copy+paste, fără să petreci măcar 5 minute documentându-te și personalizând mesajul? Spam.

Știu că e posibil să-i suprind pe mulți cu informația asta și îmi pare rău că sunt eu mesagerul, dar iată: nimănui nu-i pasă de ce faci/vinzi tu. Sigur, fac excepție familia, prietenii și cei plătiți să le pese, cum ar fi angajații – și nu m-aș baza nici pe atenția lor. Dar publicului larg și „prietenilor” din social media nu le pasă. Fiecare are o mie de chestii cu care trebuie să se ocupe într-o zi, iar mesajul tău nesolicitat e ultimul dintre ele.

Am primit nenumărate mesaje de la persoane pe care nu le cunoașteam, la nici câteva minute după ce acceptam invitația de conectare, prin care treceau imediat la prezentarea afacerii. De multe ori, fără nicio legătură cu domeniul sau ariile mele de interes.

Dacă ai impresia că mesajele tale irelevante nu fac niciun rău, te înșeli. 

Te chinui degeaba. Există un motiv pentru care spamul nu funcționează: oamenii nu vor să-l vadă. Crezi că faci marketing sau că vinzi, dar, de fapt, îți irosești timpul.

Îți strici imaginea. Vrei să fii persoana pe care ceilalți o evită sau pe care o scot de la conexiuni, ca să nu mai primească mesaje aiurea? Presupun că nu.

💌 Cum să trimiți mesaje pe LinkedIn

Da, ai nevoie de clienți și nu te condamnă nimeni că folosești social media pentru promovare. LinkedIn poate fi o platformă excelentă pentru networking și marketing. Nu zic să nu dai mesaje pe LinkedIn. Poți da câte vrei, dar respectă câteva reguli de bun simț.

  1. Documentează-te. Ai atâtea informații la dispoziție. Petrece câteva minute citind despre persoana căreia vrei să îi scrii. Vei afla poate că nu e persoana potrivită. Foarte bine! Mai caută. Importantă e calitatea interacțiunilor, nu cantitatea.
  2. Trimite doar celor care ar putea fi interesați de ce ai de oferit.
  3. Personalizează. Personalizează. Personalizează. Ia informația de la punctul 1 și încearcă să scrii un mesaj care are în vedere interesele, nevoile și provocările celuilalt.
  4. Nu începe cu o prezentare/ofertă. Începe o conversație, nu un pitch de vânzări. Cum ar fi să mergi la cineva la un eveniment și să începi să turui despre produsul tău? Fără să ai mai întâi un minim de conversație sau fără să ai un feedback că persoana respectivă te ascultă și e interesată. Așa cum nu faci asta față în față, nu o face nici online.
  5. Vorbește cu oameni, nu cu pereți. Când trimiți un mesaj dintr-ăsta copy+paste, e ca și cum ai vorbi într-o cameră goală. Habar n-ai dacă te aude cineva, dar tu îi dai înainte. Dacă vrei să te audă cineva cu adevărat, trebuie să porți o conversație reală, așa cum i-ai scrie unui coleg sau prieten.
  6. Nu profita de încrederea oamenilor. Doar pentru că cineva a acceptat să vă conectați, nu înseamnă că ai acordul să-i trimiți mesaje promoționale. GDPR a apărut cu un motiv. Faptul că există acest subterfugiu al comunicării personale nu anulează principiul care stă la baza regulamentului.
  7. Scrie mesaje scurte, la obiect. Am primit mesaje de sute de cuvinte așa, din neant. Trebuie să fie un subiect al naibii de interesant să citesc atât. Nu scrie un mesaj kilometric în Word, pentru ca apoi să-i dai copy+paste în LinkedIn. Căsuța de chat e mică și trebuie multe scrolluri (pe care nu le dă nimeni) ca să ajungi la final. Adaptează-te mediului și scrie mesaje cât mai concise.
  8. Respectă o structură simplă. Prezintă-te, spune de ce scrii și de ce persoana respectivă ar fi interesată de mesajul tău. Încheie cu o întrebare, pentru a crește șansele să primești un răspuns.
  9. Trimite mesaje mai puține, dar mai bune. E rapid să trimiți același mesaj tuturor din listă. Ai bifat marketingul și pe ziua de azi. Doar că nu funcționează, ba chiar poate să dăuneze. E mai greu să faci toți pașii de mai sus. Durează, dar crești șansele să obții ceva cu mesajele alea.

Nu e nimic nou aici. Sunt aceleași principii după care trebuie să ne ghidăm în orice tip de comunicare, fie personală, fie de brand. Sper ca lumea să înțeleagă că puțin efort poate aduce rezultate mult mai bune decât spamul. E 2021, yes we can!


Background photo created by natanaelginting – www.freepik.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *