Blestemul cunoașterii

blestemul-cunoasterii

Cunoașterea înseamnă putere, iar orice putere vine cu riscuri și responsabilități. În cazul de față, riscul să nu te faci înțeles și responsabilitatea să empatizezi.

Blestemul cunoașterii (the curse of knowledge) e fenomenul prin care presupunem că ceea ce știm e de la sine înțeles pentru restul lumii. Iată un exemplu.

Jocul cu melodiile

În anii ‘90, Elizabeth Newton, cercetător la Universitatea Stanford, a făcut un experiment. A împărțit un grup în două: o parte dintre participanți aveau rolul să asculte o melodie și să bată ritmul cu degetul, pe masă. Ceilalți trebuiau să recunoască melodia doar după ritm. Melodiile folosite în experiment au fost unele bine cunoscute de public. Zis și bătut. Au fost ascultate și redate cu degetul în masă 120 de cântece. Dintre acestea, cei responsabili cu recunoașterea au identificat doar trei melodii, adică 2.5% din total. Nu e surprinzător, a fost o misiune dificilă. Partea interesantă a experiementului e că Newton i-a rugat pe cei care au bătut ritmul să estimeze probabilitatea recunoașterii unei melodii. Ei au zis 50%.

Cei care au bătut ritmul se așteptau la 1 din 2 melodii, când, în realitate, a fost recunoscută 1 din 40. De ce s-au înșelat atât de tare?

Când auzi o melodie, când ritmul se contopește cu restul instrumentelor și cu memoria pe care o ai deja cu acea piesă, totul pare evident. Ai impresia că ritmul pe care îl bați e clar și ușor de recunoscut. De fapt, ce aude celălalt nu sunt decât niște bătăi la întâmplare. Un cod Morse fără să știe codul Morse.

Poți încerca jocul cu prietenii să vezi ce iese.

(experiment povestit de Chip și Dan Heath în Made to Stick)

Capcana evidenței

Experimentul demonstrează că odată ce știm ceva, e dificil să ne imaginăm cum e să nu știm. Iar asta creează dificultăți de comunicare: între profesori și elevi, șefi și angajați, politicieni și alegători, marketeri și consumatori, autori și cititori. Toate aceste grupuri comunică zi de zi, dar între ele există diferențe mari de informație.

Mă lovesc des de capcana asta. Explic ceva legat de social media și am senzația că mă fac înțeleasă, pentru ca apoi să vină o întrebare care demonstrează că iau de-a gata idei pe care alții nu le știu. Vorbim în birou de teatre și cineva presupune că toată lumea știe un anumit regizor. Vorbește șeful de o nouă strategie de parcă a fost acolo dintotdeauna, iar noi abia auzim de ea.  

Odată ce devii conștient de fenomen, îl vezi peste tot. 

Cel mai ușor este să comunicăm cu prietenii. Avem cam aceeași vârstă, aceleași interese și comunicăm des. Știm ce știe celălalt și nu ne e frică să întrebăm când e cazul. Toate astea creează un fond comun de cunoaștere. Ajungem să ne înțelegem din priviri tocmai pentru că blestemul cunoașterii e aproape inexistent.

Cum să scapi de blestem

Se cheamă blestem pentru că ai ceva prețios (cunoaștere) care te pune într-o poziție ingrată. La ce mai e bună informația dacă nu o poți folosi eficient? Dacă te încurcă în comunicare?

Blestemul nu se vindecă cu aghiazmă, ci cu empatie. Iar empatia trebuie să fie îndreptată spre cei care ne ascultă, dar și spre cei care vorbesc cu noi și, poate, nu se fac înțeleși. 

Evaluează nivelul de cunoaștere al celuilalt. Dacă ții un training sau un curs, obține cât mai multe informații despre grup. Dacă vorbești cu cineva care probabil nu știe la fel de multe ca tine, pune-i câteva întrebări la început sau roagă-l să-ți explice lucrurile așa cum le vede el, înainte să te lansezi tu în explicații.

Fii atent la limbajul corpului. Când cineva nu te înțelege, are o figură ușor confuză, zâmbește sau dă din cap politicos și își pierde rapid interesul. Oprește-te și întreabă-l pe celălalt unde l-ai pierdut. Ce rost are să vorbești la pereți?

Ajustează mesajul. Nu poți întotdeauna să-ți dai seama de la început ce trebuie să explici și ce nu. Caută indicii în timp ce vorbești. Uneori nici nu e nevoie să întrebi. Poți intra în detalii și vedea cum se luminează fața interlocutorului.

Pune întrebări. De multe ori, habar n-ai ce tocmai ai auzit. Acum că știi de blestem, nu te sfii să pui întrebări. Celălalt probabil nu-și dă seama că nu e suficient de clar.  

Pe scurt, vorbește și ascultă conștient, nu pe pilot automat. Comunicarea e parte intrinsecă a vieții și de multe ori nu-i dăm atenție. Vorbim cum ne vine, dăm mailuri la foc automat, ascultăm cu jumătate de ureche. Și apoi ne mirăm că lumea nu știe, lucrurile nu merg, că există neînțelegeri.

Binecuvântarea cunoașterii e când împărtășim informația binevoitori și cu ceilalți. Când nu ne enervăm dacă cineva nu știe, pentru că nici noi nu am știut. Când privim cu înțelegere către cineva care nu-și dă seama că nu se face înțeles și nu-l lăsăm să bată câmpii la nesfârșit.

Te-ar putea interesa și:
Ți-a plăcut? Spune-le și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *