Cui i-e frică de automatizarea scrisului?

Ziarele au început să publice știri scrise de roboți. Nu vă gândiți la un R2D2 drăguț care tastează de zor, ci la niște sisteme automate care iau informația brută și o pun frumușel sub formă de știre.

Guardian Australia tocmai a publicat un astfel de articol, o știre despre donațiile primite de partidele australiene scrisă de ReporterMate. Dacă citești știrea fără să-i știi proveniența, habar nu ai că nu e un om în spatele ei.

Ideea nu e nouă. Sunt câțiva ani de când redacțiile dau o șansă automatizării jurnalismului, într-o formă sau alta. Încă din 2014, AP, una dintre cele mai mari agenții de presă la nivel global, folosește Automated Insights, un serviciu care analizează și transformă datele în limbaj natural. Forbes, Washington Post și alte publicații cunoscute experimentează deja cu tot felul de algoritmi similari.

Poate un robot să facă jurnalism?

Într-o mare măsură, da. Și o poate face mai rapid, mai ieftin și poate mai bine decât un om. Dacă vorbim de știri simple, care trebuie scrise zilnic, cum ar fi starea vremii, rapoarte financiare sau știri din sport, în care tot ce faci este să pui informația într-un tipar, atunci un algoritm se poate descurca de minune.

Un exemplu este cel din 2014, când un algoritm numit Quakebot și-a ajutat „creatorul” să publice în Los Angeles Times un articol despre un cutremur la trei minute după ce s-a întâmplat. În acest timp, un om abia trezit din somn, reușea poate să-și deblocheze laptopul, să intre pe site-ul autorității din domeniu și să vadă ce s-a întâmplat – asta dacă era rapid. Îi mai trebuiau măcar 15-20 de minute să scrie și să publice știrea.

Un algoritm poate accesa mai multă informație, mult mai rapid decât un om. Dacă are la dispoziție tipare de știri, poate pune acea informație aproape instant sub forma unui articol.

Bine, bine, dar un robot nu poate da telefoane să verifice știrile sau să afle informații noi. Sau poate? Dacă judecăm după demonstrația făcută de Google anul trecut, în care Google Assistant pare foarte uman într-o serie de conversații telefonice, nu suntem departe de momentul când roboții vor purta conversații în locul nostru.

O posibilă soluție la problema profitabilității

Toate articolele care apar despre automatizarea jurnalismului conțin și paragraful regulamentar și reconfortant de „nu vă faceți griji, dragi jurnaliști, încă nu sunteți în pericol”.

Dar poate că jurnaliștii trebuie să-și facă griji. Nu știu dacă ați observat ce probleme financiare au publicațiile, chiar și cele mari. Săptămâna trecută, mai mulți giganți media din SUA au dat afară echipe întregi. Nu pentru că nu au trafic și cititori, ci pentru că nu se pot susține financiar. Pe orice site de știri intri, oriunde, găsești un apel la donații, abonamente sau dezactivarea ad blocker-ului să ia și ei un ban din reclame.

Algoritmii care scriu știri sunt încă rudimentari. La fel și cei care dau telefoane. Dar tehnologia avansează rapid și automatizarea face parte dintr-un trend mult mai mare, care va afecta o porțiune semnificativă a forței de muncă.

Ai probleme financiare, oamenii sunt scumpi, înceți și predispuși la greșeală. La ușă îți bate o companie care vinde un software care promite să scrie 80% din conținutul pe care îl publici rapid, ieftin și bine. Ce zici?

Cum ne diferențiem?

Lucrurile nu se vor schimba dramatic de pe o zi pe alta, dar nici nu va dura mult. Oamenii nu vor mai fi plătiți pentru știri, ci pentru scrisul cu adevărat creativ. Pentru subiectele documentate îndelung, uneori pe teren, în locuri în care algoritmii încă nu au acces. Pentru ideile așezate frumos, cu emoție, umor și pasiune. Poate vor mai fi plătiți o perioadă să verifice ce fac ăștia mici, algoritmii care abia învață.

Și că tot vorbeam de emoție, ne-am aștepta ca asta să ne diferențieze de roboți și să putem distinge între ceva sec, rece, generat automat, și conținutul creat cu sudoarea frunții unui om. În Homo Deus, Yuval Noah Harari dă câteva exemple care sugerează contrariul. Cum ar fi că o simfonie compusă de un algoritm a fost cotată mai bine de public decât una aparținându-i lui Bach. Sau exemplul cărții Comes the Fiery Night: 2,000 Haiku by Man and Machine, în care cu greu poți să-ți dai seama care poeme sunt scrise de om, și care de robot.

Unii jurnaliști sunt în pericol. Dar scriitorii, poeții, copywriterii? E greu să ne imaginăm acum un robot creativ, dar poate și creativitatea e doar un proces care poate fi învățat. Poate talentul poate fi rupt în bucățele și replicat.

Pe măsură ce ne amorțim creierele cu seriale, știri mondene și fast food, algoritmii învață, cresc și încep să facă treaba pentru noi. Probabil va trebui să înventăm un nou tip de creativitate. Dacă nu din plictiseală, din nevoie.

Ți-a plăcut? Trimite cuiva interesat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *