Ioan T. Morar: Comunism, Academia Cațavencu, Divertis și scris (Zest #12)

Ioan T. Morar


Ioan T. Morar este co-fondator Academia Cațavencu, fost membru Divertis, jurnalist și scriitor. În 2010, Ioan T. Morar a fost și consulul general al României la Marsilia. Deși în prezent locuiești în Franța, am avut norocul să-l prind la o discuție despre scris, despre un președinte într-o ureche, despre proiectele legendare din care a făcut parte, și nu numai.

România va fi normală când va ajunge la conducere generația celor care nu au fost pionieri. De acolo începea mare dedublare a conștiinței.

Jurnalismul general a decăzut extraordinar. Înjosirea ziaristului care vrea să atragă audiență falsă se întoarce împotriva profesiei.

Formula pentru a fi fericit: dorește-ți tot ce ai. Să ne bucurăm de zilele care ne-au rămas. Dacă ni le otrăvim, nimeni nu câștigă.

Play! 🎧


Note interviu:

3:57 Încă de copil, am simțit că voi fi scriitor. Am scris poezii. Am mers la cenacluri, am avut un traseu apropiat ideii de scris. Nu m-am gândit să fac din scris o profesie, dar m-am îndreptat spre filologie, apoi am fost profesor, jurnalist. A fost ceva în mine, o dorință.

7:30 Ceaușescu a scris poezie. A citit la un Congres. Avea o exprimare dănciliană.

8:40 La un moment dat, s-a interzis să apară pozele autorilor pe coperta a patra, după apariția cărții „Scornicești. Vatră de istorie”.

10:20 Să nu credeți că sunt nostalgic. Cred că sunt lucruri care trebuie spuse, mai ales că acum apare ideea că poate nu a fost așa de rău (în comunism). A fost foarte rău.

11:51 În comunism, era un fir de nisip care intra în angrenaj și lovea în te miri ce parte.

12:40 Două povești despre cum se publica sub cenzură.

13:47 România va fi normală când va ajunge la conducere generația celor care nu au fost pionieri. De acolo începea mare dedublare a conștiinței.

17:13 Din păcate, jurnalismul general a decăzut extraordinar. Toată presa e plină de bombe și de titluri false, care te atrag dacă ești naiv. Sunt trucuri ieftine care alungă cititorii, cel puțin pe cei inteligenți. Această înjosire a ziaristului care vrea să atragă audiență falsă se întoarce împotriva profesiei.

19:10 Despre articolul „Brâncuși și clona infinitului” și procesul cu grupul organizat al iubitorilor de artă și bani.

20:20 De când există rețele sociale, fiecare ceatățean e jurnalist. E bine că există această implicare, dar jurnalismul este o treaptă superioară acestui tip de informație care circulă fără opreliști.

21:40 Noi (la Academia Cațavencu) nu am avut nicio interdicție, indiferent de simpatiile noastre. Am avut și noi simpatii diferite, dar ziarul era echilibrat. Am reușit să păstrăm un ziar până în momentul în care el a fost falimentat din rațiuni superioare de stat.

22:30 Faptul că poți să publici o poezie pe internet și să te declari poet e una, iar faptul că o poezie este filtrată de un mediu care poate să facă diferențe e alta.

26:40 Ședințele de redacție ale Academiei Cațavencu erau un happening. Erau spumoase, pentru că acolo se spunea mult mai mult decât ajungea în revistă.

28:10 Cum s-a născut și a evoluat Academia Cațavencu.

31:20 Când făceam bulele la poze, râdeam uneori până ne învinețeam. Stăteam până dimineața și ne chinuiam la titluri. Un astfel de titlu ne-a dus la tribunal.

34:40 Despre primele spectacole cu Divertis.

38:10 Am avut norocul uriaș să fac ce-mi place toată viața.

40:10 Despre romanul Lindenfeld.

43:00 Șapte ani în Provence a avut un răsunet care m-a încântat.

45:10 Nu mai e disconfortul identitar care era acum zece ani în Franța pentru români. E o deschidere mare și e în creștere sentimentul că suntem frați cu francezii.

51:25 Când termin de scris, e ca o trezire. Fizic se întâmplă ceva în mine, e o vărsare de adrenalină. E o chestie care mă consumă. Nu prea citesc ce-am scris, pentru că aș fi tentat să tai.

53:50 Formula pentru a fi fericit: dorește-ți tot ce ai. Suntem inevitabil muritori. Ne rămân puține soluții la îndemână cu zilele care ne-au rămas. Să ne bucurăm. Dacă ni le otrăvim, nimeni nu câștigă.


Unde poți asculta Zest:

Spotify https://spoti.fi/2BjRRjr
iTunes https://apple.co/2Bg3zvn
Pocketcasts https://pca.st/7ss0
Stitcher http://bit.ly/2G5z4MH
Overcast http://bit.ly/2G4nLEx
PlayerFM http://bit.ly/2WE6gjl

Orice player folosești, nu uita să Subscribe ✅

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *