Comunicarea e ca respirația. Respirăm de când ne-am născut, dar asta nu înseamnă că o facem întotdeauna corect. Tindem să respirăm din capul pieptului nu din diafragmă, nu știm să o folosim să ne detensionăm, nu avem postura potrivită unei respirații complete. Cântăreții, actorii, sportivii, toți iau în primul rând lecții de respirație, pentru că altfel nu pot face performanță.
Ca specie, comunicăm de sute de mii de ani. E drept, mai cu bâta, mai cu picioarele, dar ne-am înțeles suficient încât să ne organizăm și să progresăm. Iar tu, care citești acum articolul, probabil comunici suficient de bine să ai câțiva prieteni buni, un job okay și cât să te descurci în cam toate situațiile vieții. Acum avem și smartphone, social media și alte unelte moderne care ne fac niște super-comunicatori. Și atunci de ce avem nevoie de instrucțiuni? De ce există cărți, cursuri, bloguri și altele?
Știți filmele alea cu avocați care țin pledoarii geniale și întorc un caz la 180O? Sau discursul faimos al lui Martin Luther King în care spune că “I have a dream” și inspiră generații întregi să lupte împotriva rasismului? Sau prietenul ăla care parcă e un pic mai plăcut decât ceilalți și, cumva, tot timpul obține ce-și dorește?
Să fii un comunicator (mai) bun nu e doar o modă sau un moft. A comunica bine înseamnă să asculți și să fii atent la context; să-ți alegi cuvintele potrivite; să vezi limbajul corpului, atât al tău cât și al celuilalt; să folosești mimica, gesturile și pauzele care accentuează mesajul; să observi comunicarea celorlalți; să fii carismatic, credibil și concis; să știi când e cazul să faci o glumă și când mai bine taci; să te asiguri că nu irosești timpul nimănui și că cei din jur au ceva de câștigat.
Pentru că a comunica mai bine are tot felul de avantaje, de care te poți lipsi, dar care se pot dovedi foarte utile. Cum ar fi: să te faci mai plăcut, să obții ce vrei (mai des), să-i convingi pe alții de tot felul de chestii, să vinzi (produse, idei). Iar cei care ajung să stăpânească arta comunicării la un nivel avansat pot fi lideri, pot influența masele, pot rămâne în istorie. Sau pot pur și simplu să ducă o viață mai bună.
Impresia că dacă faci un lucru de mult te pricepi e înșelătoare. E posibil să fi învățat greșit de la început, să fi prins deprinderi incorecte pe parcurs și, pur și simplu, să nu-ți dai seama că se poate și atlfel.
Toți o dăm în bară. Trimitem un mail și e interpretat greșit, facem gafe (deși “trebuia să-mi dau seama!”), ne bâlbâim când trebuie să vorbim unui grup, lăsăm emoția să se exprime în locul nostru la un interviu, facem o glumă și nu râde nimeni, nu înțelegem de ce doamna de la ghișeu refuză să ne ajute – continuați voi lista. Dacă avantajele comunicării eficiente nu sunt suficient de convingătoare, gândiți-vă la consecințele celei defectuoase. Pot oscila între ușor neplăcute – un coleg îți aruncă o sprânceană ridicată, la foarte neplăcute – ratezi un job bun, strici o prietenie sau, mai rău, consecințele care nu se văd: frustrare, anxietate, sentimentul că nu ești înțeles.
De asta există cărți, cursuri, bloguri și altele. Când vine vorba de comunicare, avem un munte de deprinderi, unele mai bune, altele mai puțin bune, pe care, în primul rând, trebuie să le conștientizăm. Nu e comod să ne observăm și să admitem că nu suntem pe cât de șarmanți ne-am dori. Dar e un efort care merită. Pentru că altfel…
Să nu ziceți că nu v-am zis :).
Dacă vreți să începeți de undeva, vă recomand faimoasa, clasica și irepetabila carte How to Win Friends and Influence People a lui Dale Carnegie. Spune multe lucruri de bun simț legate de comunicare.