Săptămâna nouă aduce o încercare de transparență în social media.
Facebook a introdus o nouă secțiune pe paginile din platformă: Info and Ads. Acolo, orice utilizator poate vedea toate reclamele active ale unei pagini în rețeaua Facebook (Facebook, Instagram, Messenger). Utilizatorul poate interacționa cu reclamele, dar nu are acces la date de performanță (like-uri, share-uri, vizualizări), iar activitatea nu afectează bugetul sau parametrii campaniei.
De asemenea, Facebook afișează și mai multe informații despre fiecare pagină: data când a fost creată și istoricul numelor pe care le-a avut.
După cum vedeți în imaginea de mai jos, în stânga a apărut un tab nou „Info and Ads”, iar în dreapta sunt informațiile suplimentare despre pagină.
Într-o manieră similară, Twitter a lansat Ads Transparency Center (https://ads.twitter.com/transparency), unde oricine poate căuta un advertiser/cont de Twitter și poate vedea ce reclame și tweet-uri sponsorizate rulează în acel moment. De asemenea, Twitter oferă informații și despre reclamele suspendate și despre motivul acțiunii. Iar pentru reclamele cu iz electoral, Twitter promite informații suplimentare precum identitatea organizației care finanțează campania și date despre publicul țintă.
Această transparență crescută privind reclamele online vine în contextul criticilor pe care le-au primit platformele de social media, acuzate că permit manipularea audienței. De exemplu, există suspiciuni că rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA din 2016 a fost influențat de campanii publicitare prin care au fost promovate știri false pe Facebook, totul pe bani proveniți din Rusia.
E complicat să măsori impactul unor campanii publicitare asupra comportamentului oamenilor, la fel cum e dificil să controlezi cine, ce și cum promovează în social media. Facebook face eforturi să spele rușinea și speră că accesul crescut la informație îi va absolvi parțial de vină.
Transparența crescută ajută și nu prea
O problemă cu transparența crescută e că doar pentru că informația e acolo, nu înseamnă că lumea o să o și acceseze. Până la urmă, utilizatorii consumă totul foarte repede, nu au chef să intre în detalii și favorizează informația care le confirmă opiniile.
O altă problemă e că deocamdată poți vedea doar reclamele active, ceea ce nu-ți dă o imagine de ansamblu asupra activității unei pagini sau a unui cont de Twitter. Asta înseamnă că fără o monitorizare constantă a unui cont, nu poți trage prea multe concluzii.
Jurnaliștii vor fi probabil cei mai activi în a săpa prin noile informații, în căutare de știri și dezvăluiri. Și afacerile și publicitarii vor avea ocazia să vadă ce face concurența. Utilizatorul de rând – cel care e și ținta campaniilor, își va vedea cred eu în continuare de treaba lui cu poze cu pisici și va fi prea puțin interesat de dedesubturile manipulării reclamelor online.