Vorbind cu Marius Daniel Popescu, ai impresia că poți lua și tu un bon de cumpărături și-l poți transforma în poezie. Tehnica lui este aparent simplă: observă totul și face literatură din nimic. Vorbește cu pasiune despre scris, despre revista literară pe care o publică (Le Persil) și despre meseria de zi cu zi de șofer de autobuz.
Născut la Craiova, Marius Daniel Popescu a emigrat în Elveția acum treizeci de ani. A publicat mai multe cărți de poezie și proză în franceză și a primit premii prestigioase, printre care Premiul Robert Walser pentru Simfonia lupului și Premiul Federal pentru Literatură pentru Culorile rândunicii.
Am vorbit despre banalitate și inspirație, despre primele experiențe cu scrisul și trecerea la limba franceză, despre cursuri de scriere creativă și despre citit, dintr-o perspectivă diferită. Play!
Găsești Zest în app-ul preferat. Dacă ți-a plăcut, abonează-te ✅ și dă-l mai departe 🎈
Note interviu:
- Mă inspir din viața de zi cu zi, din lucruri care pot fi banale pentru alții. În fiecare zi, am sute de elemente care mă inspiră și pe care aș vrea să le pun în pagină. Am zeci de mii de foi cu subiecte pe care le-am notat. Inspirația pentru mine este o bagatelă.
- Am fost tot timpul un observator și cu timpul m-am educat și mi-am stabilit regula de a descrie. Utilizez descrierea minuțioasă, iar orice element banal poate fi sacralizat. Traduc în artă ceea ce observ.
- Am poeme cu tichete de casă, cu etichete de sticlă și cu alte limbaje umane care, de obicei, nu sunt considerate artistice.
- Folosesc repetiția faptelor și gesturilor, un stil care are un ritm alert, cu fraze lungi, uneori fără punctuație. Oblig cititorul să fie atent și să se adapteze scrisului meu.
- Fac literatură din nimic. Folosesc un limbaj simplu, cu foarte puține metafore și comparații. Funcționează și m-am antrenat să fac asta.
- Antrenamentul constă în obervația de zi cu zi și perfecționarea unei sensibilități care îți permite să descrii de manieră artistică orice eveniment.
- Muncesc 16-18 ore pe zi, 8-9 ore pe autobuz, mă ocup de scriitura mea, de ziar și de restul. Am prieteni, cunoștințe, sunt atent la lume permanent și îmi fac timp să scriu. Trebuie să ai energie, să fii ambițios, să reziști presiunilor și nereușitelor. Fără perseverență nu se creează nimic.
- Am dat la editură Țipătul mrenei, a treia carte după Simfonia lupului și Cântecul rândunicii.
- Pe la 11 ani visam să fiu cântăreț de muzică populară și îmi scriam singur textele. Textele nu erau deloc interesante, însă am perseverat. La Facultatea de Silvicultură, l-am cunoscut pe poetul Alexandru Mușina. El avea un cenaclu cu tineri poeți și m-a cooptat în acel grup. M-am autoeducat, am citit, i-am ascultat pe ceilalți și, când am trecut în lumea elvețiană, am schimbat limba și am îndrăznit să scriu în franceză.
- Am publicat prima carte de poezie în franceză la cinci ani după ce am venit în Elveția.
- Am făcut scriere creativă cu deținuții la o închisoare de maximă securitate din Elveția. Unii au fost foarte buni și sunt autori publicați. Am făcut ateliere și cu elevi și studenți.
- Metoda mea e simplă: aduc texte scrise de autori îndrăgiți de mine. Citesc și îi pun și pe ei să citească. Apoi începem cu descrierea anumitor evenimente din viață, le dau teme pentru acasă și revenim.
- Cel mai important e cititul vieții – vocile, strada, vântul. Să citești auzind și văzând. Cititul nu presupune doar citirea unei bibliografii.
- Principalul este să aducem ceva nou în subiect, dar și în stil. Sunt autori care scriu foarte bine, dar e déjà vu. Suntem obligați, ca în alte domenii, să inventăm.
- Nu s-a scris aproape despre nimic. Subiectele sunt infinite și totul stă în noi.
- Am făcut ziarul Le Persil ca să public textele mele, așa au fost primele trei numere. Mi-am dat seama că nu fac față, așa că m-am deschis spre ceilalți și se împlinesc 17 ani de când îl public. Ziarul merge foarte bine, este independent, fără publicitate. Nu am vrut să am un ziar elitist. Public scriitori începători, dar și scriitori renumiți, iar acest amestec funcționează.