Sfaturi pentru interviuri reușite

Deși nu mi-am propus niciodată să excelez în arta întrebatului, meseria și pasiunile conexe m-au pus în situația de a lua sute de interviuri.

La Zest Podcast, am intervievat zeci de scriitori, jurnaliști, bloggeri și copywriteri cunoscuți. Pentru IQads, am făcut alte zeci de interviuri scrise sau față în față cu minți agere de business, advertising, și nu numai. Iar ca freelance writer în zona B2B, nu aș putea crea conținut de calitate fără să am discuții cu experți din diferite domenii.

Am avut mereu emoții înaintea interviurilor, pentru că am o responsabilitate față de cei care își rup din program să vorbească cu mine. Mai mult, îmi doresc să ofer publicului informație utilă, care să educe, să inspire și să ajute într-un fel sau altul. Deci să nu irosesc timpul nimănui.

Cu aceste obiective în minte, sunt anumite lucruri pe care le fac pentru fiecare interviu atfel încât să fie unul cât mai reușit. Iar multele interviuri prin care am trecut m-au învățat anumite strategii și metode care să mă ajute să am discuții mai valoroase. Le împărtășesc mai jos.

Pregătirea pentru interviuri

Diferența dintre a te duce la un interviu pregătit și nepregătit e enormă. Deși rareori se întâmplă să nu mă pregătesc, au fost momente când din diferite motive n-am reușit s-o fac cum trebuie.

Când nu te pregătești, te simți nesigur, și interlocutorul vede asta – în funcție de situație, îl poate chiar enerva sau frustra. Nu ai teme documentate, așa că riști să pui întrebări prea generale sau care nu se aplică. Și nu ai o structură clară, așa că discuția poate ușor trena sau se poate duce în direcții plictisitoare.

Responsabilitatea calității interviului e la intervievator, așa că trebuie să-ți faci temele.

Documentarea

• Pentru invitații Zest, citesc măcar o carte sau ceva din ce a au publicat. De obicei, nici nu îi contactez înainte să-i fi citit, pentru că vreau să mă asigur că rezonez cu ei, dar și că am lecura gata, în cazul în care vor să programăm interviul foarte repede.
• Citesc/ascult/văd toate interviurile anteriore pe care le găsesc la o căutare pe Google/YouTube/Spotify.
• Intru pe rețelele de socializare și citesc postările publice pentru a-mi face o idee despre interese, păreri, discurs etc.
• Îmi iau notițe. Scriu în agendă tot ce mi se pare interesant din documentare. Notez teme sau idei de întrebări, dar și ce să nu întreb – acele lucruri care se repetă în interviuri și ajung să fie clișee.
• Mă consult cu persoane de încredere, care aduc perspective noi. De exemplu, la Zest vorbesc cu Silviana Toader despre temele generale ale sezoanelor, despre ce ar fi interesant să explorăm, dar și punctual la interviuri despre ce unghiuri am putea aborda.

Sunt podcasteri, și nu numai, cărora le place să facă un pre-interviu, în care să pregătească subiectele, să pună întrebări și să se cunoască mai bine cu interlocutorul. Personal, nu sunt adepta acestei tehnici pentru că mi se pare că ia din spontaneitate. Din același motiv, nu vreau să trimit o listă de întrebări înainte (de teme mari, da, dar nu toate întrebările).

Am avut câțiva invitați, puțini, care mi-au cerut întrebările sau care au vrut să ne vedem înainte. Este în regulă, desigur, și fiecare procedează cum se simte mai confortabil.

Structură și subiecte

După documentare, îmi pregătesc întrebările. Nu am un script rigid pentru interviuri, pentru că discuția trebuie să decurgă natural. Dar știu direcțiile în care vreau să merg.

• Țin cont de scopul mai mare și de audiență. De exemplu, sezonul 5 din Zest a avut ca temă blocajul scriitorului, așa că toate interviurile au avut câteva întrebări la subiect. Dacă fac un interviu pentru IQads, mă gândesc ce ar fi interesat pentru un public marcom.
• Aleg 3-4 teme mari pe care vreau să le abordez.
• Pe lângă temele mari, scriu și câteva întrebări de rezervă, pentru momentele în care nu mai am idei sau discuția se blochează dintr-un motiv sau altul. Uneori le folosesc, alteori nu, dar am un confort psihic știind că sunt acolo.
• Notez și întrebări despre ce cred că ar vrea ei să vorbească. De exemplu, poate au o carte nou lansată, sunt implicați într-o campanie sau orice altceva, în funcție de situație.
• Îmi stabilesc o întrebare de început și una de final. Mă ajută să mă relaxez și să tratez aceste momente cu mai multă lejeritate.

Chestii practice

Pe lângă pregătirea informației, am grijă și de următoarele lucruri:

• Intervievatul să știe clar când, cum și unde are loc interviul, fie că e online sau offline. De asemenea, îi spun cam cât va dura și mă țin de cuvânt.
• Dacă e interviu scris, sunt și acolo clară cu termenele limită și așteptările de orice fel.
• Dacă e offline, ajung cu 15-20 de minute înainte, pregătesc și testez setup-ul tehnic, aduc un pahar cu apă și îmi iau câteva minute să mă uit peste întrebări și să mă concentrez. Uneori mă concentrez atât de bine că uit telefonul la baie și trebuie să opresc interviul pentru a-l recupera. Se întâmplă 🤷‍♀️
• Dacă e online, intru cu câteva minute înainte în întâlnire, testez setup-ul și, slavă domnului, la mine acasă nu e bai dacă-mi uit telefonul pe undeva 🙃.

În timpul interviului

Kind reminder: nu uita să apeși record și să faci un check că se aude bine și că totul e ok dpdv tehnic înainte să începi efectiv discuția.

Așa cum spuneam, am mereu emoții mai mici sau mai mari. Și nu doar eu. Am observat că și invitații au uneori emoții, așa că încerc pe cât posibil să mă relaxez eu (îmi calmez respirația, îmi amintesc că m-am pregătit), să zâmbesc și să creez o atmosferă comodă.

Încep interviul cu puțin small talk, dar nu foarte mult – să nu irosesc timpul nimănui, așa cum mi-am propus.

Odată ce începem să vorbim, am două obiective: să ascult și să urmez firul poveștii.

Ascultatul

Poate suna evident, dar e greu să asculți. Te gândești la ce întrebare să mai pui, îți fuge gândul la reportofon (dacă n-am apăsat record? dacă s-a terminat bateria? dacă, dacă, dacă?) și îți încolțesc tot felul de frici și gânduri (oare cum mă descurc? am pus o întrebare stupidă? să nu uit să iau lapte).

M-am antrenat să fiu prezentă, ochi și urechi la interlocutor. E un semn de respect, în primul rând. Mai mult, e un mod sigur de a nu rata momente importante. Da, am lista de întrebări, dar și ele trebuie puse la momentul potrivit. Și pot apărea fire noi și interesante de discuție pe care le ratezi dacă nu ești atent.

Limbajul corpului dă indicii legat de cum merg lucrurile. Pare plictisit? Distras? Trebuie schimbat macazul. Sau, din contră, dă semne că e un subiect despre care îi place să vorbească? Poți pune întrebări suplimentare, poate unele mai îndrăznețe.

Cuvinte cheie

Am mereu o temere că invitatul termină răspunsul și eu sunt în pană de întrebări (s-a întâmplat). Sau îmi vine o idee de întrebare, dar persoana încă vorbește și mi-e frică să nu uit până termină (uneori 5-10 minute mai târziu).

Pe lângă faptul că oamenii sunt înțelegători și poți să-ți iei câteva momente de gândire, am găsit o tehnică să nu mă las distrastă de “what’s next?”.

Când îmi dau seama ce ar putea urma, pur și simplu rețin un cuvânt cheie, nu toată întrebarea. Un cârlig mental care să-mi amintească ce voiam să zic. Uneori scriu rapid cuvântul pe agendă. Apoi pot fi atentă la restul răspunsului.

Firul poveștii

Țin mult ca interviurile să-și urmeze scopul și să nu fie discuții dezlânate despre orice.

Așa că urmăresc temele pe care mi le-am propus. Dacă invitatul o ia în altă direcție, care mi se pare că nu servește scopului, caut o modalitate să revenim la subiect.

Dacă abordez o temă importantă, dar invitatul răspunde sumar, pun întrebări suplimentare, să văd dacă mai e loc de explorat subiectul. Dacă tot nu iese, nu insist.

Abordez temele pe care mi le-am propus într-un flow natural și nu schimb brusc direcția. Mă leg de ceva din răspunsul anterior, “apropo de x, aș vrea să întreb…”, sau dintr-un răspuns mai vechi, “aș vrea să revenim la subiectul z pentru că…”.

Încerc să fiu om. Să zicem că interlocutorul povestește despre un moment trist, ca moartea cuiva din familie. E inconfortabil și poate să nu se lege neapărat de discuție. Dar nu e ok pur și simplu să-ți vezi de întrebări. Și nici să insiști prea mult, dacă nu e cazul. Spun ceva simplu, ca „îmi pare rău”, și am grijă la tonul următoarei întrebări.

Vreau ca discuția să aibă sens pentru ascultător. Să fie interesantă, să dezvolte subiectul promis și să urmeze un fir logic, firesc, așa cum o face o discuție între prieteni.

La fel procedez și cu interviurile scrise. Întrebările trebuie să construiască o poveste și nu doar să pună laolaltă fragmente de informație.

Finalul

Când am suficiente informații pe temele mari și când discuția începe să treneze, o închei.

Am ultima întrebare pregătită și anunț: “Ne apropiem de final / Mai am o întrebare”. Mi se pare că așa se pregătește și invitatul și nu e nevoie să dau alte explicații. E ceva ce funcționează pentru mine, cu siguranță sunt și alte tehnici de încheiere.

După ce se termină răspunsul, mulțumesc și dau informații despre următorii pași: când va fi publicat, de ce mai am nevoie de la ei (de obicei, o poză) etc.

După interviu

Urmează editarea, și pentru cele audio, și pentru cele scrise.

Am explicat acum ceva timp cum editam podcastul cu Audacity. Între timp, am trecut la alt tool (Hindenburg), care e mai potrivit pentru acest tip de content și care îmi scurtează mult timpul de editare, însă principiile sunt aceleași:

• Tai porțiunile care sunt pe lângă subiect sau care se repetă.
• Uneori schimb ordinea întrebărilor/răspunsurilor pentru a construi o poveste mai bună sau pentru a aduce informația mai interesantă la început, cât știu că încă am atenția audienței.
• Scriu o introducere care sumarizează interviul și creează curiozitate pentru a asculta/citi restul.
• Unde e cazul, scriu o încheiere care leagă discuția de un context mai larg și îi ajută pe oameni să iasă firesc din poveste.
• Aleg un titlu reprezentativ, scurt și elocvent.

Mențin comunicarea cu invitații și îi anunț când interviul e live. Rareori îmi cer să vadă/audă interviul înainte de publicare. Nu practic asta by default, nu mi se pare că e nevoie să cer aprobare pe material. Dar, dacă mi se solicită, le fac pe plac pentru că vreau să se simtă confortabil cu tot procesul.

Așa da și așa nu

Îmi îmbunătățesc tehnica interviului ascultându-i pe alții.

Tim Ferriss mi se pare un exemplu de intervievator foarte bun. Se documenteaza temeinic, pune întrebări surprinzătoare, ascultă, e curios și explorează arii la care alții nu se gândesc. Am comparat interviuri cu aceeași persoană făcute de el și de alții, și Tim reușește să scoată povești mai bune și informații mai interesante.

Dax Shepard (Armchair Expert) e și el un exemplu bun. E foarte natural și relaxat, nu se ferește să pună întrebări dificile, dar informate, sau să zică “nu sunt de acord cu tine”, iar asta generează schimburi bune de idei.

Sunt mulți alții, desigur, și fiecare rezonează cu alt stil.

Un exemplu perfect de „așa nu” mi se pare felul în care intervievează Meghan Markle (Archetypes). Întrebările sunt generale/clișeu, forțează tema prea mult în discuție – chiar și când nu se leagă, iar gadza folosește orice scuză pentru a vorbi despre ea însăși. E ok să aduci și experiența ta în discuție, dar invitatul trebuie să primeze.

Curiozitate, că-i mai bună decât toate

Dacă ești curios, dacă abordezi un subiect care te interesează, dacă vrei tu personal să afli mai multe de la omul cu care vorbești, vei face un interviu bun. Interesul tău se va vedea de la documentare până la tonusul pe care îl ai în discuție.

Vei auzi cuvintele magice „nu m-am gândit la asta până acum”, și atunci vei știi că ți-ai făcut treaba bine.