Ce este un podcast și de ce te-ar interesa subiectul?

ce e un podcast

– N-am ascultat niciodată un podcast.

– Știu. Multă lume n-a ascultat.

– Ce e un podcast?

– Un fel de emisiune radio pe o temă anume: știință, tehnologie, marketing, grădinărit. Găsești de toate. Emisiunea are episoade preînregistrare pe care le poți asculta oricând, oriunde.

– Sună plictisitor.

Am petrecut atâtea ore minunate și interesante ascultând podcasturi încât nu mă dau încă bătută, deși mulți cărora le recomand această nouă formă de radio zâmbesc drăguț și plictisit. Aceiași oameni care sunt mult mai interesați de o carte, un articol sau un serial bun.

Nici eu nu aș fi știut poate ce înseamnă dacă nu aș fi avut de omorât 20+ ore într-un drum dus-întors cu autocarul acum câțiva ani. Pericolul de plictiseală era acut. O prietenă mi-a zis atunci: “Ia-ți câteva episoade din Radiolab și This American Life”. Al doilea nu m-a atras, dar Radiolab, un show care explorează teme de știință, părea să merite o șansă.

Nici bine nu a ieșit autocarul din parcare, că în căști aveam Dark Side of the Earth, povestea astronautului Dave Wolf care, în 1997, a rămas blocat în afara stației spațiale Mir timp de câteva ore – în timpul primei lui ieșiri în spațiu, fiind aproape să ajungă praf de stele. Au urmat Guts, despre puterea intestinelor asupra creierului, Colors, despre ce înseamnă culorile și cum le percep diferite specii, și Afterlife, un episod științifico-poetico-filosofico-fantastic despre momentul dintre viață și moarte. Călătoria cu autocarul a trecut ușor și pasiunea n-a mai trecut. Azi am multe episoade preferate, pe care vi le mai zic dacă vreți. (From Tree to Shining Tree, Mirror, Mirror, Double Blasted, gata, mă opresc)

Radiolab, ca multe alte podcasturi bune, trece dincolo de simpla expoziție a unui subiect și construiește o poveste interesantă din mai multe piese de puzzle.

Alte podcasturi au format de interviu. De exemplu, în Tim Ferriss Show, gazda vorbește cu oameni din diferite domenii despre obstacolele peste care au trecut, tool-urile pe care le folosesc, cărțile pe care le citesc și lecțiile pe care le-ar împărtăși cu alții. Sunt multe podcasturi în format de interviu, dar puțini reușesc să genereze o discuție pe care chiar vrei să o asculți. Tim e unul dintre ei.

Mai sunt și podcasturi făcute din bucățele de povești/discursuri spuse live, cum e The Moth Podcast sau TED Radio Hour.

Bine, bine, deci ce e un podcast până la urmă, în afară de un termen abstract, care nu atrage cu nimic? Serios, ar trebui cineva să vină cu un nume mai bun.

podcast

Ce e un podcast până la urmă?

Un podcast e un fel de emisiune radio care are mai multe episoade. Episoadele pot fi foarte scurte (sub zece minute) sau foarte lungi (peste patru ore), dar, în medie un episod de podcast are 30 minute – 1 oră.

Podcastul are în general o temă și un format (1-2 moderatori cu sau fără invitați, interviu, reportaj etc.). Fiecare episod este preînregistrat și poate fi accesat oricând. Poți asculta episoadele în ordine sau pe sărite, oricum dorești. Cele mai multe podcasturi sunt gratuite.

Podcastul este în format audio și este ușor de accesat. Îl poți asculta pe site-ul creatorilor sau pe diferite platforme dedicate. De asemenea, îl poți asculta pe desktop sau pe smartphone.

Principalul avantaj al unui podcast (versus articole, video sau alte forme de conținut) este că îl poți asculta în timp ce faci altceva sau când ești în mișcare: la birou, în mașină, metrou, tren sau avion, în timp ce faci curat, în timp ce faci sport etc.

Un alt avantaj este că poți găsi emisiuni pe teme diverse și le poți asculta fie ca să afli lucruri noi dintr-un anumit domeniu, fie pur și simplu recreațional.

Cei de la DoR, care produc podcasturile Pe Bune, Mame, Satul Mădălinei și Răzleții, au creat un scurt video în care explică ce e un podcast:

Cum asculți?

Primul pas este să instalezi un app dedicat pe smartphone. Sau, dacă ai deja Spotify sau iTunes, de exemplu, poți găsi acolo o mulțime de podcasturi.

Alte appuri populare: PoketCasts, SoundCloud, Sticher, OverCast etc.

De asemenea, după cum ziceam, poți pur și simplu urmări site-ul sau pagina de Facebook/Instagram a unui podcast care îți place.

Aplicațiile sunt folositoare pentru a centraliza podcasturile pe care le urmărești și pentru a explora altele noi. De asemenea, acolo ai acces mult mai ușor la lista de episoade și le poți descărca astfel încât să le poți asculta și offline.

Personal, folosesc PoketCasts atât pe telefon cât și pe desktop. Am plătit câțiva dolari la început și apoi totul a fost gratuit. Găsesc acolo cam tot ce mă interesează, iar interfața e prietenoasă. De asemenea, mai ascult podcasturi cu Spotify, deși îl folosesc în special pentru muzică.

De unde să începi să asculți?

Depinde ce te interesează. Recomand toate podcasturile la care am dat link mai sus. Alte podcasturi populare care ți-ar putea plăcea:

Serial – se ascultă în sistem binging, așa cum te-ai uita la un serial bun

Reply All – moderatorii pornesc de la a rezolva probleme de tehnologie pentru ascultăroi și ajung să descopere povești interesante, spuse cu umor

No Such Thing As Fish – fiecare episod e o colecție de fun facts pe o anumită temă, povestite într-un dialog între cei patru moderatori, care nu duc nici ei lipsă de umor

Invisibilia – despre forțele nevăzute care ne influențează comportamentul

Stuff You Should Know – despre cum funcționează tot felul de lucruri

Dacă ai un interes sau o curiozitate, tastează pur și simplu subiectul în Google + podcast și sigur găsești ceva pe placul tău.

Audio e trecutul și viitorul

Video killed the radio star… only that it didn’t. Deși la ora actuală video-ul este rege pe toate platformele și rețelele de socializare, formatul audio a fost întotdeauna fratele-mai-mic-dar-deloc-mai-prost al altor forme de conținut.

Formatul audio are avantajul că poate fi consumat mult mai ușor decât cel video, imagini sau text, care necesită și atenția ta vizuală. Nu-ți poți lua ochii de la șosea să te uiți pe ecranul telefonului fără să riști un accident, însă mai oricine poate vorbi la telefon sau asculta radio în timp ce conduce. La fel și cu alte activități care pot fi ușor făcute cu căștile în urechi sau cu un sunet pe fundal.

Într-o lume în care brandurile se bat pe atenția limitată a consumatorilor, să fii auzit fără să întrerupi poate face diferența.

Deși în România fenomenul podcasturilor este încă la început, în Statele Unite, de exemplu, el este unul răspândit, care a crescut constant în ultimii ani – în numărul de ascultători, frecvența și volumul de emisiuni ascultate.

Ieșind din sfera podcasturilor, fenomenul audio în general ia amploare. Alexa (Amazon), Siri (Apple) sau Google Assistant sunt doar câteva dintre aplicațiile care preiau comenzi și redau conținut audio. Potrivit FastCompany, giganți precum Amazon, Apple, Google și Microsoft sunt într-o cursă pentru dezvoltarea de gadgeturi audio similare cu aparatele auditive, care ar putea într-o zi să înlocuiască multe dintre funcțiile smartphone-ului. Dacă aceste gadgeturi vor deveni populare, brandurile – și nu numai, trebuie să regândească felul în care livrează informație audienței lor.

Revenind… de ce te-ar interesa subiectul podcasturilor?

Pentru că e un mod simplu și util de a acumula informație și de a folosi timpii morți într-un mod plăcut.

Pentru că audio e un format mai intim decât video sau textul.

Pentru că te lasă să-ți imaginezi și nu-ți dă mură-n gură.

Pentru că mulți fac podcasturi din pasiune și asta se simte în calitatea informației.

Un podcast despre scris

Și că tot ziceam de pasiune, fac o confesiune pe final: vreau să lansez un podcast despre scris. Primii pași i-am făcut: m-am documentat, am luat și testat echipamentul de înregistrare, am făcut o listă de posibili invitați, m-am gândit la concept și le-am făcut deja capul calendar celor apropiați cu asta. Ce urmează: branding, decizii despre metoda de publicare și, cel mai important, interviurile. Sper ca toamna asta să fie gata primele episoade.

Închei, cum altfel, decât cu un alt episod preferat, de data asta de la Love + Radio: Greetings from Coney Island

Ți-a plăcut? Spune-le și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *