Vlad Stoiculescu este autor, blogger și copywriter și are peste zece ani de experiență în domeniul publicității, marketingului și comunicării. Dacă punem la socoteală și primele încercări de povestiri și romane, experiența în scris trece de 20 de ani.
Am vorbit cu Vlad despre începuturile lui în publicitate, despre cum a evoluat ca scriitor și despre cum este să trăiești din scris în România. Vlad are în lucru o serie de nuvele în engleză, dar eu sper să nu renunțe nici la ideea unui „Scurt ghid pentru crescut copiii altora”.
Au fost menționate:
krossfire.ro
Aventurile Căpitanului Ronț / Căpitanul Ronț și Regele Norilor
Jucarii Stricate
Stephen King, On Writing
Mama noapte, Kurt Vonnegut
E greu sa fii zeu, Arkadi Strugatki și Boris Strugatki
Note interviu:
2:00 Aveam senzația că toată publicitatea e nasoală până am dat de un profesor care mi-a zis „Bate și pe la alte uși că nu peste tot e la fel”.
2:58 În ziua de azi, nu e suficient doar să scrii. Trebuie să studiezi puțin și marketingul, să te promovezi constant. Mi se pare foarte greu să faci un singur lucru într-o societate care îți spune să fii bun la toate și să nu știi efectiv nimic.
4:09 Am început să scriu când am învățat să scriu, ceea ce nu e tocmai indicat. Cred că trebuia să încep să citesc.
6:10 Sunt dezamăgit de piața românească. Vreau să scriu direct în engleză. Engleza nu e limba mea nativă, dar lucrând într-un domeniu în care lumea te forțează să gândești în engleză, ajungi să ai un stil mai concis, mai dinamic. E o diferență mare între stilul în care scriu în română și în engleză.
7:15 Despre Krossfire.ro. Ne-a obligat un profesor la facultate și am apreciat. A zis că dacă nu scriem, nu avem nicio șansă să fim buni la scris, ceea ce e ceva de bun simț, dar mulți nu fac chestia asta. Eu îmi păstrez articolele vechi. Scrisul e o defulare pentru mine și un mod de-a-mi structura ideile. E relevant să mai scrii pe blog pentru că nu e un mediu efemer, ai control asupra lui și, dacă vrei să scrii ceva care să te reprezinte, ai mult mai multe șanse pe un blog, decât pe Facebook.
11:33 Despre Căpitanul Ronț. Inițial am participat la un concurs. Nu pentru bani în sine. Dar când cineva pune un premiu valid la bătaie, automat se adună oameni mai buni. Asta nu înțeleg mulți oameni care organizează concursuri în România, „Nu, că e pentru expunere”. Hai să fim serioși, nu poți să-ți plătești chiria cu „expunere”.
13:00 Copiii sunt printre cei mai sinceri critici. Un puști de șapte ani mi-a zis: „Nu-mi place ca povestitorul să-mi dea lecții”. Aveam un personaj de genul ăla. Cred că dacă dădeam unor adulți, ar fi zis toți: „Vai, ce drăguț, ai scris o carte!” E mai greu să scrii pentru copii. Adulții își pun singuri întrebări, copiii te taxează imediat dacă îi scoți din poveste.
15:20 Despre Jucării Stricate. A fost o experiență catartică. Vreau să știu că informațiile sunt acolo, și nu la mine, să nu le simt ca pe o povară. Mi-am dat seama că dacă cineva ia cartea și o citește, probabil e cineva în aceeași situație ca mine sau pur și simplu cineva curios și conștient că viața poate să-ți rezerve surprize.
17:35 Am rămas cu oameni faini care au vrut să mă ajute. M-am axat pe cum poți să depășești anumite lucruri, cum poți să tratezi umoristic faptul că te plimbi cu o mască și șchiopătezi pe coridor. Dacă începi să-ți plângi de milă, boala câștigă.
18:30 Piața românească are niște limite și orice ai face ajungi la ele. Am încercat și eu să promovez cartea, dar mi-am dat seama că ajung la aceiași oameni.
19:40 Nu mi s-a părut niciodată complicat să publici o carte. Depinde ce încredere ai în manuscris. Aproape toată lumea are de gând să scrie o carte și mulți vorbesc mult despre asta, dar nu se apucă să o scrie. Mie nu mi se pare ceva complicat să o scrii. Sunt adeptul lui Stephen King aici, după ce ți-ai strâns toate ideile, să scrii ca și cum ar fi o a doua meserie. Scrii două, trei ore pe zi și apoi îți faci timp să tai.
21:30 După publicare, începe partea grea. E un pic mai greu decât trebuie în România. Întotdeauna apare întrebarea: unde te promovezi? Nu există un circuit al cărților, al vorbitorilor. E foarte greu să ajungi în anumite orașe.
23:00 N-aș da vina pe public. Publicul ți-l formezi. După ’90, lumea avea o sete de cărți. Dar multe edituri nu s-au gândit să și educe publicul. Vindeau cărțile și ziarele ca pe o marfă la aprozar.
24:10 Cât timp școala românească promovează aceiași autori, nu prea ai cum să dezvolți gustul pentru lectură nouă. Personal, mi-ar fi mai ușor să scriu pentru un adolescent care a citit Harry Potter, decât pentru unul care a citit La Medeleni.
28:20 Am început să bag nasul și în scriitori români și am descoperit nume obscure și foarte bune, dar și nume mari și popularizate, care au scos cărți pe care nu le poți citi. Dacă în 30 de pagini nu m-ai prins cu nimic, nu are niciun sens să mă chinui până la final să văd ce-ai vrut să spui.
29:10 Văd o problemă la scriitori pe care o văd și în viața de zi cu zi: prea mult ego. Vocea narativă este puternică și îmi spune exact ce ar trebui să cred, ceea ce îmi arată că suntem imaturi în zona asta. Noi avem ori o scriitură foarte bună, ori plăcută, dar nu avem zona de bine. Nu avem 30 de autori buni, traduși în alte limbi, care să fie modele.
31:55 Dezarticularea scriiturii arată o dezarticulare a gândirii. E foarte mult de lucru, mai ales la nivelul omului de rând. Nu poți să-i faci pe toți să fie Hemingway, dar parcă ai mai lucra puțin cu ei la niște reguli de bază.
34:00 Nu mi se pare greu să scriu pentru că pentru mine e o necesitate. Eu n-am problema foii albe, am mai degrabă probleme cu editarea.
34:54 Creativitatea e un mușchi care trebuie antrenat și, după o perioadă, nu mai ai probleme cu ideile. Trebuie să scrii, să citești și să-ți cunoști procesul creativ.
37:00 Toată lumea are idei, dar foarte puțini se și opresc asupra lor.
Unde poți asculta Zest:
Spotify https://spoti.fi/2BjRRjr
iTunes https://apple.co/2Bg3zvn
Pocketcasts https://pca.st/7ss0
Stitcher http://bit.ly/2G5z4MH
Overcast http://bit.ly/2G4nLEx
PlayerFM http://bit.ly/2WE6gjl
Orice player folosești, nu uita să Subscribe ✅
Vlad astept ghidul pentru crescut copiii altora! 😀
Hmm, nu stiu daca sa te intreb de ce sau sa te felicit ;))