Recomandări podcast: de ascultat în izolare, și după

recomandari podcast

Acum doi ani scriam prima dată despre podcasturi. Introduceam subiectul și făceam câteva recomandări de show-uri, pregătind terenul pentru Zest Podcast. Știam că publicul din România nu e obișnuit să asculte, că nu există multe podcasturi autohtone și că va dura să crească piața. Lucrurile s-au schimbat între timp. În 2019, au apărut podcasturi noi, iar fenomenul e frecvent comparat cu explozia bloggingului de prin 2006-2007: mulți își fac, nu totul e calitativ, nu toți vor rezista, dar e nevoie de mișcarea asta pentru a populariza formatul.

Mă bucură numărul tot mai mare de podcasturi românești, dar cred că avem multe de învățat. Rareori am avut cu un podcast de la noi sentimentul de „uau” pe care îl am cu cele de afară. E normal. Lumea încă experimentează, cu bugete mici și echipe de 1-2 oameni. De aceea, recomandările mele se vor concentra pe podcasturi de la alții, care, momentan, sunt la alt nivel. Dar am inclus și un podcast românesc care face treabă bună.

Fac recomandările astea pentru că încă sunt mulți care nu și-au făcut curaj să asculte. Aud frecvent: „Nu e pentru mine”, „Pur și simplu nu pot asculta”, „Ascult muzică, citesc interviuri, dar podcasturile nu merg”. Știu că e doar o chestiune de a găsi emisiunea sau episodul cu care să rezonezi. Este atât de mult conținut extraordinar în lumea podcasturilor și e un mediu atât de intim și de plăcut, încât nu mă pot abține să nu insist, poate, poate, mai conving pe cineva.

Fresh din căști

Mai jos, câteva dintre show-urile pe care le-am ascultat cu plăcere în ultima perioadă. Să vă țină companie în izolare, dar și după.

  • Heavyweight – L-am ascultat la recomandarea Silvianei, care, știți deja, face parte din echipa Zest. E genial. Are un mix de umor, storytelling și emoție care poate veni doar de la cineva cu experiența lui Jonathan Goldstein. Începeți de la primele episoade. Fiecare e o poveste în sine. Preferatele mele sunt Gregor, Jesse și Isabel.
  • Esther Perel, specialistă în probleme conjugale, are două podcasturi foarte bune: Where Should We Begin, unde fiecare episod este o ședință de terapie cu cupluri reale; How’s Work, despre relațiile și dinamica din mediul profesional. Bonus: interviu pentru Tim Ferris Show despre relații în condițiie de carantină.
  • All Hail Kale – Un podcast despre sănătate, diete și wellness, dintr-o perspectivă sceptică: sunt adevărate lucrurile pe care le știm despre subiectele astea? Totul e făcut cu o doză de umor, așa cum e frumos.
  • Reply All – Teoretic un podcast despre internet, care e de fapt despre poveștile de zi cu zi și misterele lumii moderne. Gazdele au o dinamică bună, care creează o atmosferă relaxată și fac show-ul pe cât de interesant, pe atât de ușor de ascultat.
  • Mind Architect – Un podcast românesc bine făcut, cu o temă de interes pentru oricine: cum funcționează creierul și ce putem face să ne înțeleg mai bine pe noi înșine.
  • a16z – How We Podcast – Că tot ziceam că încă avem multe de învățat despre podcasting în România, recomand un episod care mi s-a părut super util și interesant despre tehnici de interviu și editare.

Și voi menționa mereu arhiva Radiolab, un podcast despre știință care are multe episoade evergreen, niște bijuterii audio de studiat și reascultat. Am scris acum ceva timp despre câteva dintre episoadele mele preferate.

De asemenea, dacă vreți să descoperiți mai multe podcasturi românești și să aflați ce ascultă creatorii lor, am făcut o serie de interviuri pentru IQads pe tema asta.

Nu în ultimul rând, dacă vă gândiți să intrați și voi în rândul creatorilor de podcast, am scris un scurt ghid despre cum să-ți faci podcast, pe baza experienței cu Zest.

recomandari podcast

Câteva sfaturi pentru o ascultare plăcută

  • Ascultă podcasturi la căști, nu în boxe.
  • Ascultă când faci o activitate departe de laptop: sport, curățenie, gătit, dezinfectarea proviziilor pe o săptămână, în mașină (doar în deplasări absolut necesare, da?).
  • Ascultă într-un moment când nu vei fi întrerupt, când ai 20-30 de minute de treabă prin casă. Pune pauză și reia mai târziu. Nu trebuie să termini un episod dintr-o ascultare.
  • Nu insista dacă nu îți place un episod, din orice motiv: nu se aude bine, discuția nu e interesantă, subiectul nu e pentru tine. Episoadele care îți plac te prind rapid și sunt milioane care așteaptă o șansă.
  • Explorează și descoperă propriile podcasturi preferate. Avem interese diferite, preferințe diverse și subiective (poate mie nu-mi place vocea cuiva) și suntem în momente diferite în viață, în săptămână și în zi. Așa cum descoperi filme și cărți, încearcă să descoperi podcasturi.

Gata cu evanghelia podcastului. Răbdare, căști și content de calitate vă doresc!

Ți-a plăcut? Trimite cuiva interesat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *