Ray Bradbury este unul dintre scriitorii mei preferați. Autorul unor romane și povestiri SF de succes, Bradbury scrie viu, jucăuș, poetic. Dacă nu ați făcut-o deja, citiți Fahrenheit 451 sau The Illustrated Man.
Am citit de curând și colecția de eseuri „Zen in the Art of Writing”, o carte în care Bradbury vorbește despre scris, despre cum i-au venit ideile pentru poveștile lui faimoase, despre cum a ajuns să scrie și scenarii de film și teatru și, mai presus de toate, despre cum să scrii cu pasiune.
If you are writing without zest, without gusto, without love, you are only half a writer.
Pasiunea lui Bradbury pentru scris transpiră din fiecare pagină și e molipsitoare. Ca atunci când vezi pe cineva mâncând o friptură cu poftă. Și totul vine dintr-o pasiune pentru viață și pentru a fi atent la trăirile interioare și la experiențele trăite.
Every morning I jump out of bed and step on a landmine. The landmine is me. After the explosion, I spend the rest of the day putting the pieces together.
Bradbury povestește că în fiecare dimineață avea o idee și până la prânz termina povestirea. Și a ținut-o în ritmul ăsta ani de zile. Atunci când s-a pus problema să scrie primul roman, s-a întâlnit cu un editor cu care a încercat să bată în cuie o idee. Bradbury era nesigur. Nu știa dacă are acea idee mare în el. Când i-a povestit editorului despre procesul lui de scris, acesta i-a spus: „Dar ai scris deja un roman. Nu găsești un fir narativ să legi povestirile?” Și așa, a doua zi, avea contract pentru publicarea a două romane.
When people ask me where I get my ideas, I laugh. How strange – we’re so busy looking out, to find ways and means, we forget to look in.
Mi-a plăcut o tehnică pe care a descris-o prin care găsea idei pentru povestirile sale: scrie o listă de cuvinte care îți trezesc o amintire. Lacul. Noaptea. Greierii. Podul. Pivnița. Copilul. Mulțimea. Chestia aia de pe hol. Borcanul din vitrină. Carnavalul. Scheletul. Fiecare are imagini care îl bântuie toată viața. Iar acele imagini pot fi începutul unor povești.
Spre deosebire de alte cărți despre scris, Bradbury dă puține lecții directe. Te învață povestind cum a făcut el și încearcă să-ți dea imboldul să încerci și tu. Face ca lucrurile să pară destul de simple. Te trezești, scrii, iar a doua zi o iei de la capăt.
Quantity gives experience. From experience alone can quality come.
Bradbury își descrie procesul astfel: work – relaxation – don’t think – further relaxation. Când spune să te relaxezi, nu se referă la pauze și cafele. Vrea să spună că trebuie să scrii relaxat. Să nu fii conștient de tine și de ceea ce faci. Să nu te gândești prea mult la proces, la ce iese, la ce-ai putea câștiga sau pierde. Și cu cât acumulezi mai multă experiență și devii mai bun, cu atât te poți relaxa mai mult.
What do you want more than anything else in the world? What do you love, what do you hate? Find a character, like yourself, who will want something or not want something, with all his heart. Give him running orders. Shoot him off. Then follow as fast as you can go.
Simplu, nu? 🙂
Așa că dacă vreți să împrumutați un pic din spiritul lui și să scrieți trăiți și voi cu „zest and gusto”, citiți cartea asta sau orice altă carte sau povestire de-ale lui.