În 2018, mi-am propus pe șoptite să citesc 30 de cărți. Adică am scris chestia asta pe o listă de lucruri pe care voiam să le fac anul trecut, ferită de ochii lumii în aplicația mea de luat notițe. Am citit un pic peste 20.
Citesc la metrou, uneori dimineața înainte să plec la birou, prin casă când n-am chef de seriale sau Candy Crush și în vacanțe. Dacă așa, pe sărite, am putut citi 20 de cărți, cu puțină organizare cred că pot mai mult. Deja știu Friends și Gilmore Girls pe de rost, le pot da o pauză binemeritată în favoarea teancurilor tot mai înalte de cărți necitite care au pus stăpânire pe rafturi.
Așa că în 2019 îmi propun să citesc 50 de cărți.
De ce #50bookschallenge?
- Îmi place să scriu și vreau să scriu mai mult. Iar pentru a scrie mai mult (și mai ales mai bine) trebuie, în primul rând, să citești.
- Am mulți timpi morți pe care i-aș putea petrece mai productiv.
- Prea mult citit n-a stricat niciodată nimănui. Cred.
- 50 (adică ~ una/săptămână) este greu de atins, dar nu imposibil.
- Am citit deja una până pe 6 ianuarie, deci simt că stau bine.
Și să nu ziceți că voi preferați să citiți mai puțin, dar mai cu atenție, că nu vă cred.
De ce vorbesc despre asta și nu citesc în liniște și gata? Pentru că asumarea publică pune o presiune mai mare. Și pentru că, de ce nu, poate inspir și pe altcineva să se alăture acestei nebunii fără precedent (desigur, sunt nenumărați care au făcut asta deja). Nu trebuie să fie tot 50. Pot să fie cinci, zece, 30, 100. Câte te simți tu confortabil să-ți propui. Dar să fie măcar un pic mai mult decât citești acum.
Deci? Cine se bagă? 🙂
Count me in!
Yay! 🙂
100% de acord cu asumarea publica – auto-sabotaj in vederea atingerii obiectivului. Am incredere ca reusesti. GG!
Mersi de încredere, Filip! Bag mare 🙂
Ambitios obiectiv dar clar nu imposibil. Succes! Eu mi-am propus doar 20 pentru anul asta, am impresia ca citesc foarte incet mai ales ca majoritatea cartilor pe care le-am citit in ultima vreme sunt in engleza din motive de logistica :). Are Tim Ferris o metoda de a citi mai repede, zice el fara sa pierzi din intelegere. Pentru cei interesati link aici – https://tim.blog/2009/07/30/speed-reading-and-accelerated-learning/?utm_source=convertkit&utm_medium=convertkit&utm_campaign=autoresponder-june-2018
Mersi de link! Îl urmăresc și eu pe Tim Ferris, îmi place mai ales podcastul lui. Deși poate exagera uneori cu eficientizarea vieții, are și tehnici bune. Spor la citit!
Me too.
Hei. Ți-a ieșit povestea asta? Chiar sunt curioasă cum te-ai organizat. Eu mi-am propus 35 de cărți pentru 2020 și provocarea merge neașteptat de bine, dar nu știu cât o să mă țină. 🙂
Hei, mi-a ieșit în sensul că am citit mai mult. Nu am ajuns la 50, ci la vreo 35. Am citit mai mult în prima și ultima parte a anului (la fel, după ianuarie-februarie stăteam foarte bine), dar vara a mers mai greu. Nu m-am organizat în vreun fel, dar am început să citesc și pe telefon în momente în care în mod normal n-aș fi citit, și asta a ajutat. Anul ăsta nu mi-am propus un număr de cărți. Încerc să păstrez ritmul. Spor! 🙂