Horea Sibișteanu scrie de mic și a debutat în liceu, cu un volum de proză scurtă. Cu toate că a scris mereu într-o formă sau alta, a ales o facultate cu profil real și azi este inginer constructor. Spune că preferă să fie așa și să păstreze scrisul ca terapie și evadare. Nu și-a pus niciodată problema că s-a putea lăsa de scris.
A publicat în mai multe reviste și în volumul colectiv „Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români” (Editura Trei, 2016). În 2019, a publicat „Fetiș”, la Editura Nemira, și urmează un alt volum de proză scurtă, despre care mi-a povestit în episod. Mi-a spus și despre sindromul impostorului, creative writing și cutremure. Play! ▶️
Susține-ne:
- îți place Zest și vrei să continuăm să îl facem 🎙
- ai acces la conținut exclusiv, resurse cool și live chat ☕️
- respecți munca celorlalți 🤘
O cafea la schimb pentru Zest + conținut util: patreon.com/zestpodcast
Note interviu:
- Sunt inginer constructor, mă ocup de mentenanță, iar scriitor sunt seara și în weekenduri.
- Următoarea carte, care va fi publicată în curând, va fi tot de proză scurtă. Poveștile au legătură între ele, dar pot fi citite și de sine stătător.
- M-am dus cu mare frică la atelierele de creative writing. Sufăr de sindromul impostorului. Mă gândeam că sunt inginer și că nu am ce să caut acolo printre scriitori, care sigur au studiat Litere sau altă facultate umanistă.
- Am fost acceptat la mentoratul Prima Carte unde am lucrat pe manuscris. Nu a fost gata chiar atunci, dar am continuat să editez.
- Am cunoscut-o pe Eli Bădică și i-am trimis manuscrisul, iar, după trei luni, am aflat că va fi publicat. Așa a început a treia editare a prozelor.
- Mă ajută foarte mult feedbackul celorlalți, când îmi spun ce merge și ce nu într-o poveste.
- Niciodată nu am toată povestea în cap. Am o idee, finalul sau începutul și încep să scriu, iar povestea se duce în altă parte decât credeam. Scriu poveștile pe bucăți, pe care trebuie apoi să le potrivesc.
- Pentru mine scrisul e o terapie și o exorcizare după zilele la serviciu. Nu mi-am pus niciodată problema că o să mă las de scris, pentru că nu pot. E ca un drog.
- Ascult conversațiile oamenilor pe stradă – fragmente de discuție. Mă prinde povestea, încep să-mi imaginez contextul și ajung acasă și vreau să scriu.
- Am scris de mic, din școală, îmi plăceau compunerile. Am publicat și în revista liceului și am lansat un volum de proză scurtă în clasa a X-a.
- Nu am vrut să fac din scris o meserie, pentru că scrisul este o evadare.
- După ce am publicat „Fetiș”, am avut parte de un turneu de lansare prin mai multe orașe și am mers inclusiv în licee. Publicarea la Nemira a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea.
- La Nemira, e o echipă de oameni tineri care încearcă să facă lucrurile altfel. Iar Eli Bădică încearcă să construiască o comunitate de scriitori.
Găsești Zest în app-ul preferat. Dacă ți-a plăcut, abonează-te ✅ și dă-l mai departe 🎈