Sondaj: Lipsa conciziei și clarității, principalele probleme ale scrisului de zi cu zi

probleme scris

Cei mai mulți dintre noi scriem ore întregi, zi de zi: emailuri, mesaje, postări în social media, rapoarte, prezentări etc. Multe dintre texte sunt scrise în interes profesional și afectează modul în care suntem percepuți. De asemenea, comunicare și scrisul, deseori încadrate ca ‘soft skills’ și lăsate la coada prioritățior de îmbunătățire, afectează bunul mers al oricărei afaceri. 

Dacă într-o firmă cu 50 de angajați fiecare irosește în medie jumătate de oră pe zi din cauza comunicării ineficiente (cu colegii, clienții sau colaboratorii), se adună 125 de ore pe săptămână și 500 pe lună. Gândește-te câte se pot realiza în 500 de ore. Apoi amintește-ți de câte ori pe zi se plânge cineva din biroul tău de mesaje neclare, emailuri inutile, rapoarte prost organizare, prezentări plictisitoare etc. Sau cât de des ești tu frustrat de aceste probleme. 

Având în vedere rolul pe care îl are scrisul în viața de zi cu zi, în perioada martie-aprilie 2020, am făcut un sondaj prin care am vrut să văd care este atitudinea oamenilor față de acestă activitate. Sunt mulțumiți de felul în care scriu? Ce probleme identifică la ei și la alții? Li se pare importantă comunicarea scrisă și, dacă da, și-ar dori să îmbunătățească ceva?

Am primit 191 de răspunsuri din care reiese că scrisul este considerat important, cel puțin la nivel declarativ, și că mulți și-ar dori să scrie mai bine. Problemele identificate de cei mai mulți țin de concizie, claritate și de organizarea textului. Deși și creativitatea și-a făcut loc printre răspunsuri, aș spune că ea nu este esențială pentru toată lumea. Esențial este să te faci bine înțeles și să nu irosești timpul celorlalți. 

Rezultatele detaliate, mai jos.

Cât timp petrec oamenii scriind

sondaj scris

59% au spus că petrec mai mult de cinci ore pe săptămână scriind, iar 22%, între trei și cinci ore. Iar majoritatea timpului este dedicată scrisului în context profesional. Sub 20% dintre respondenți scriu mai mult în timpul liber decât la birou.

sondaj scris

Ce scriu oamenii? După cum era de așteptat, în top sunt emailurile (91%), postările în social media (71%), mesajele în aplicații de chat (66%) și prezentările (54%). Surprinzător, 31% au spus că țin un jurnal personal, lucru care mă bucură pentru că este benefic atât la nivel personal, cât și pentru exersarea scrisulul. 

Eficiența scrisului și probleme identificate

Respondenții s-au arătat per total mulțumiți de felul în care scriu. 57% consideră că textele proprii sunt eficiente, iar 11%, foarte eficiente, în timp de 30% se poziționează la mijlocul scării de evaluare. 

Când vine vorba de problemele cu textele proprii, cei mai mulți de confruntă cu următoarele:

  • Textul este prea lung (31%)
  • Lipsa creativității (28%)
  • Lipsa clarității (27%)
  • Tonul prea formal (25%)
  • Scrisul neconvingător (19%)
  • Textul este prost organizat (19%)

Într-o măsură mai mică (sub 10%), oamenii folosesc prea mult jargon, nu sunt suficient de direcți sau au un ton prea informal. Alte probleme identificate: textul merge în prea multe direcții, nu aduce suficiente informații relevante, este fie prea general, fie prea specific, iar cineva s-a plâns chiar că nu scrie cu diacritice. 

26% s-au declarat mulțumiți și au spus că nu se confruntă cu nicio problemă în scris. Îi felicit! 🙂

Cât timp petrec oamenii citind

sondaj citit

La fel ca scrisul, cititul e percepul în special în relația cu cărțile, dar oamenii citesc zilnic mii de cuvinte în medii diferite, multe scrise de cei din jur. Când vine vorba de mesaje, postări în social media, articole, emailuri, reviste și cărți, respondenții au spus că citesc mai mult decât scriu: 74%, peste cinci ore pe săptămână, iar 24%, între trei și cinci ore. 28% citesc cu precădere în context profesional, iar restul citesc atât în context profesional, cât și personal.

sondaj citit

Eficiența textelor citite și probleme identificate

Evaluarea textelor citite este similară cu cea a textelor scrise: 53% cred că textele citite sunt eficiente, 23%, foarte eficiente, iar 23% sunt undeva la mijloc. 

În topul problemelor identificate la scrisul altora, sunt:

  • Lipsa clarității (35%)
  • Textul este prea lung (34%)
  • Textul este prost organizat (32%)
  • Ideile repetitive (28%)
  • Scrisul neconvingător (28%)
  • Lipsa creativității (24%)

Respondenții au mai identificat probleme ca: obiectivul comunicării nu este clar, greșeli gramaticale frecvente, multe cuvinte în plus sau traduceri defectuoase. De asemenea, cineva a atras atenția și asupra mesajelor de marketing ineficiente, care încearcă prea mult să vândă și prea puțin să relaționeze cu cititorul. 

26% au fost generoși și au spus că nu văd nicio problemă în textele scrie de alții. 

Textele scrise prost irosesc timpul

sondaj scris

După cum era de așteptat, nimeni nu se bucură să citească un text cu probleme. Aproximativ 80% din cei care au răspuns sondajului au spus că textele ineficiente le irosesc timpul. 

Când trebuie să descifrezi ce a spus autorul, fie el un scriitor, jurnalist sau coleg de birou, pierzi timp, pe care l-ai putea petrece făcând ceva mai plăcut sau util. Dar cine e de vină pentru această situație? Sau cui mulțumesc cei care scriu bine?

Școală vs. viață

Am vrut să știu dacă oamenii cred că școala i-a învățat să scrie bine sau dacă au învățat mai degrabă pe cont propriu, iar balanța înclină spre școala vieții. Peste 40% dintre respondenți au fost de acord că educația din școală i-a ajutat să scrie bine/eficient, în timp ce aproape 30% consideră că școala nu i-a ajutat. Însă aproximativ 75% consideră că au învățat pe cont propriu.

Indiferent de ce și cum au învățat până acum, aproape 90% dintre respondenți au spus că își doresc să-și îmbunătățească tehnicile de scris

Scrisul, esențial indiferent de domeniu

sondaj scris

Surprinzător, afirmația cu care au fost puternic de acord cei mai mulți respondenți este aceea că scrisul este important indiferent de domeniul în care lucrezi. Peste 95% dintre respondenți cred în această idee, ceea ce confirmă ce explicam într-un articol mai vechi: scrisul ar trebui să fie un test de angajare

Claritatea în gândire se oglindește în scris, iar claritatea e esențială comunicării eficiente. Și reversul e valabil. Scrisul îți clarifică gândirea. Simplul fapt de a-ți pune ideile pe foaie te ajută să le vezi, să le analizezi și să le editezi – la propriu și la figurat.  

Profilul respondenților

Cei care au răspuns sondajului au aflat de el de pe rețelele de socializare, unde l-am promovat pe paginile proprii sau în diferite grupuri, și din newsletterul BlacuSens. Profilul demografic a fost divers:

  • 75% sex feminin, 25%, masculin
  • Vârstă: 5.2% – 18-24 ani; 34.6% – 25-34 ani; 40.8% – 35-44 ani; 10.5% – 45-54 ani; 6.8% – 55-64 ani; 2.1% – 65+ ani
  • Domenii de activitate: Tehnologie, publicitate & marketing, jurnalism & media, PR, educație, ONG, servicii financiare, servicii medicale, arhitectură, artă, gaming, turism, politică etc. 
  • Dimensiune companie: 20% – 1000+ angajați; 16.8% – 101-1000 angajați; 22.1% – 11-100 angajați; 23.2% – 2-10 angajați; 17.9% – 0-1 angajați
  • Nivel experiență profesională: 36.1% – 15+ ani; 27.2% – 11-15 ani; 19.4% – 6-10 ani; 9.4% – 3-5 ani; 4.7% – mai puțin de 3 ani; 3.1% – încă studiază/nu au avut niciun job

Concluzii

Din sondaj reiese că oamenii ar vrea să aibă ocazia să-și îmbunătățească comunicarea scrisă, așa că e o idee bună ca mai multe companii să includă traninguri în acest sens în programele de dezvoltare. Sigur că scrisul nu se învață în câteva ore, dar aici nu vorbim de scrisul ca meserie sau de talentul literar. Vorbim de câteva tehnici care pot ajuta pe oricine să-și evalueze și să-și îmbunătățească scrisul de zi cu zi. 

Ce ar trebui să învețe oamenii să facă mai bine? Potrivit acestui sondaj, ar trebui să scrie texte mai concise, să fie mai clari și să-și organizeze ideile mai bine. Nu strică nici atenția la greșelile gramaticale, la jargonul folosit în exces sau la ideile repetitive.

Primul pas este să fii mai atent la cum scrii și la ce citești. Vei observa singur diferite probleme pe care le poți rezolva, cu puțintică răbdare și ceva exercițiu. Te poate ajuta și acest articol despre cum să editezi un text să sune bine. Cei care te citesc îți vor mulțumi! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *