Cum să comunici

Învață să fii mai convingător și să comunici mai eficient în diferite situații.

Cum te pregătești de întâlnirea cu un investitor? Și ce trebuie să conțină prezentarea?

În viața fiecărui antreprenor, vine momentul când trebuie să vorbească cu investitori pentru a obține finanțare pentru afacerea sa. Recent, l-am ascultat pe Dragoș Nicolaescu, Business Angel cu peste 20 de ani de experiență, vorbindu-le participanților de la Noua generație de antreprenori despre ce așteptări au investitorii de la cei care vin la ei cu idei de business. Iată mai jos câteva dintre punctele principale atinse de Dragoș.

Cum să scrii un comunicat de presă

Un comunicat de presă este un text prin care anunți lumea în legătură cu ceva nou. Poate fi o lansare (de carte, de produs, de program), un eveniment, o schimbare în cadrul unei companii (rebranding, CEO nou, fuziune cu altă firmă) sau orice altceva suficient de important să merite atenția oamenilor.

Comunicatul de presă te ajută să capeți vizibilitate pentru ce-ți dorești să promovezi.

Recomandări din 2016: lecturi, muzică și seriale preferate

În spiritul finalului de an, împărtășesc cu voi câteva dintre poveștile mele preferate din 2016, fie ele audio, video sau scrise. Nu de alta, dar poate vă plictisiți pe drumuri, în trenuri sau pe la birou zilele astea :).

Mi-am pus căștile, lasă-mă în pace

podcast-2016

Sunt un mare fan al podcast-urilor. Această formă contemporană de radio care întâlnește internetul mă scapă de multe momente de plictiseală.…

Public speaking: Cum să începi și cum să închei un discurs

Sunt surprinsă de câtă lume încă începe discursurile cu scuze și fâstâceli…

Am emoții.

N-am mai făcut asta până acum.

N-am prea avut timp să mă pregătesc.  

Sau cu introduceri plictisitoare care stârnesc în audiență un val de verificat telefoane și mailuri.

public speaking

Începutul și finalul unui discurs sunt cele mai memorabile părți. Sunt momentele când ai atenția totală a audienței și când poți să te faci cu adevărat auzit.

Tu faci greșelile astea pe LinkedIn?

În România, LinkedIn are aproape două milioane de utilizatori, dintre care jumătate sunt manageri sau senior partners (sursa). Asta înseamnă că LinkedIn e o rețea extinsă, cu multe posibilități bune de networking.

LinkedIn a devenit o resursă valoroasă pentru profesioniști. Îți poți găsi job, poți să-ți crești afacerea, să-ți faci relații în domeniul tău sau să te poziționezi ca expert.…

Valoarea platformelor de comunicare și colaborare

Am fost azi la evenimentul de lansare a OutsourcingPortal.ro, un proiect destinat comunicării și colaborării între companiile locale de outsourcing. Portalul este o iniţiativă a NNC Services şi a Fundaţiei Pro Progressio din Polonia. Practic, e varianta românească a echivalentului în engleză și poloneză.

După prezentare, din public a venit o întrebare interesantă: cum creezi o comunitate cu afaceri care sunt, practic, în competiție?