În vremuri de distanțare socială, discutăm despre apropiere prin scris. Raluca Nagy este antropolog și crede în exercițiul zilnic de a nu disprețui. Iar scrisul are un rol important în viața ei, atât academic, cât și personal. Prin scris înțelege lumea. Și tot prin scris și-a propus să popularizeze antropologia.
Din 2005 și până acum a publicat articole în Dilema veche, Decât o Revistă și Scena 9, printre altele. A contribuit cu o povestire la volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016). În 2018, a publicat romanul Un cal într-o mare de lebede (Editura Nemira), pentru care a obținut premiile pentru debut Sofia Nădejde și Observator Cultural.
Am vorbit despre știință, scris și pufuleți la distanță, prin firul invizibil ce leagă București de Ho Chi Minh. Play! ▶️
Au fost menționate:
Note interviu:
- Viziunea holistică pe care o propune antropologia ajunge la prea puțin la oameni. Antropologia mi-a deschis mintea cum nu a făcut-o nimic altceva. După cum spunea Vintilă Mihăileascu, antropologia este exercițiul zilnic de a nu disprețui.
- Scriu de când mă știu, nu mai știu de ce am început, dar, în secunda în care scriam, mi se părea că în sfârșit înțeleg.
- Am făcut exerciții cu proză scurtă și mi-a plăcut, iar asta m-a ajutat să scriu un roman.
- Trăiesc cu scenariul în care într-o zi nu voi mai putea scrie academic deloc. Sunt antropolog și așa voi rămâne toată viața, dar mă lupt cu obiectivitatea cerută de domeniu.
- Am făcut două cursuri la Revista de povestiri și mi-au prins foarte bine deadline-urile. Asta m-a organizat și m-a structurat.
- Sunt la ultimele editări și rescrieri pentru un nou roman. Încerc să nu uit că jobul meu principal e cel de antropolog, așa că scriu ca majoritatea scriitorilor români, în timpul liber.
- Personal, nu mi-ar fi bine să trăiesc doar din scris. Aș avea un trac în fața paginii albe și mi se pare că trebuie să și trăiești ca să ai despre ce să scrii.
- În antropologie, poți să faci teren și toate lucrurile extraordinar, dar, dacă nu scrii bine, e ca și cum nu ai fi făcut nimic.
- Să scrii bine înseamnă să atingi linia fină între nici prea mult, nici prea puțin, nici prea sec, nici prea pompos. Doza bună cu mesajul clar, indiferent de stil, domeniu sau platformă.
- De multe ori scrii lucrurile dintr-o mare bucurie sau spaimă, iar apoi trebuie să lași textul și să-l revezi.
- Am aflat că e foarte bine să citești textele cu voce tare și, de când fac asta, am descoperit tot felul de gafe.
- Sunt recunoscătoare pentru cum a fost primită cartea, dar a durat mult până a ieșit. Chiar înainte să-mi scrie Eli Bădică de la Nemira, eram pe punctul să renunț. Nu mai știam cum să fac cartea să fie bună.
- Singurul sfat cu care am rămas: să nu renunți ușor.
- În lumea literară, nu primești feedback-uri de la edituri. Înțeleg de ce, pentru că e un volum mare de texte, dar feedback-ul e important pentru că altfel rămâi blocat cu textul tău și nu știi cum să-l scoți la liman.
- Ce m-a determinat să nu renunț a fost nevoia aproape disperată de a populariza antropologia.
Unde poți asculta Zest:
Spotify https://spoti.fi/2BjRRjr
iTunes https://apple.co/2Bg3zvn
YouTube http://bit.ly/33nKWTj
Pocketcasts https://pca.st/7ss0
CastBox http://bit.ly/2UZRjdc
Stitcher http://bit.ly/2G5z4MH
Overcast http://bit.ly/2G4nLEx
PlayerFM http://bit.ly/2WE6gjl
Orice player folosești, nu uita să Subscribe ✅ și să dai mai departe, dacă ți-a plăcut 🎈