Alina Pavelescu este de profesie istoric și arhivist. Deși a scris poezie de mică, nu a îndrăznit să se apropie de proză decât ceva mai târziu, după ce a ales cercetarea și a obținut un doctorat în științe politice. A publicat proză scurtă în diferite reviste literare și a debutat în literatură în 2016, cu romanul Moștenirea babei Stoltz. În 2019, a publicat cel de-al doilea roman, Sindromul Stavroghin.
Mi-a spus ce drum au subiectele până ajung roman, cum combate lipsa de inspirație și care sunt părțile frumoase (și mai puțin frumoase) ale scrisului. Play! ▶️
Au fost menționate:
George Călinescu, Enigma Otiliei
Radu Vancu, Transparența
Nicoale Steinhardt, Jurnalul fericirii
Note interviu:
- Am scris prima poezie pe la șapte ani, dar nu m-am gândit niciodată că aș putea face o profesie din asta. Am mai scris poezie și în adolescență, dar nu am îndrăznit să scriu proză.
- Au fost multe momente în viața mea care m-au îndepărtat de ideea că voi scrie literatură. Mai întâi mi-am dorit să fac cercetare, apoi am terminat un doctorat pe care nu l-am publicat niciodată și mi-a luat încă aproape zece ani să-mi fac curaj să scriu.
- Când scrii literatură, nu mai frânezi omul din tine. Când scriu un studiu academic, mă simt ca într-un corset.
- O întâmplare din 2011, legată de ce făceam atunci, mi-a dat ideea pentru Sindromul Stavroghin. M-a frapat ideea unui om care și-a făcut un capital de imagine din faptul că fusese călăul altuia.
- Ideile pleacă de la ce ți se întâmplă în realitate, după un proces de gestație mai lung sau mai scurt.
- Dacă am înțelege dintr-o empatie genetică ce se întâmplă cu ceilalți, n-ar mai fi nevoie de literatură.
- Mai întâi simt dorința de a înțelege un subiect, chiar dacă nu scriu despre el neapărat. E ca un desen în care mai întâi schizezi o linie, apoi alta și în final se leagă.
- Între ceea ce înțelegi inițial și ceea ce rezultă pot fi diferențe. Pe parcursul scrierii, poți să te îndepărtezi de ce credeai că ți-e limpede.
- Pentru mine de fiecare dată e o minune să termin o carte, să explic până la capăt.
- Trebuie să ai răbdare cu tine, cu lipsa de chef și lipsa de inspirație.
- Când nu am inspirație, citesc. Chiar dacă pare că îmi cultiv lenea, citind, încep să se lege niște lucruri.
- Când scrii un roman, te simți în multe situații ca un arhitect.
- Am început un al treilea roman în care încerc să prind câteva episoade din biografia Marthei Bibescu.
- Am înțeles că există cărți care pot fi total străine de imaginea autorului și se poate întâmpla ca o carte foarte bună să fie primită cu indiferență.
- Să scrii în găoacea ta e cea mai frumoasă parte. Când ieși din găoace, încep problemele.
- Atunci când scrii, e bine să nu te gândești prea mult la lumea exterioară, la ce editură o să-ți publice manuscrisul, la cât de mult îi va plăcea cititorului ce scrii tu. E bine să scrii pur și simplu, așa cum simți că ar trebui.
Unde poți asculta Zest:
Spotify https://spoti.fi/2BjRRjr
iTunes https://apple.co/2Bg3zvn
YouTube http://bit.ly/33nKWTj
Pocketcasts https://pca.st/7ss0
CastBox http://bit.ly/2UZRjdc
Stitcher http://bit.ly/2G5z4MH
Overcast http://bit.ly/2G4nLEx
PlayerFM http://bit.ly/2WE6gjl
Orice player folosești, nu uita să Subscribe ✅ și să dai mai departe, dacă ți-a plăcut 🎈