Marian Coman este prozator, editor, jurnalist și scenarist de benzi desenate. A publicat mai multe volume, printre care, cel mai recent, „Omulețul din perete și alte povestiri fantastice” (Nemira, 2019), și a câștigat mai multe premii dedicate literaturii SF&F. Astăzi este redactor-șef al Armada, colecția de literatură SF, Fantasy și Thriller a editurii Nemira.
Mi-a povestit despre primii bani din scris, când totul părea ușor, prima carte publicată, când așteptările erau mari, și lucrurile pe care le-a descoperit pe parcurs din rolurile care i-au permis sau l-au împiedicat să-și urmeze vocația. Play!
Susține-ne:
- îți place Zest și vrei să continuăm să îl facem 🎙
- ai acces la conținut exclusiv, resurse cool și live chat ☕️
- respecți munca celorlalți 🤘
O cafea la schimb pentru Zest + conținut util: patreon.com/zestpodcast
Note interviu:
- Am câstigat primii bani din scris când eram în liceu și mi s-a părut meseria perfectă. Mi se părea ușor, neștiind nimic despre industrie.
- În perioada facultății, am publicat literatură sau articole și reportaje și, când m-am întors în Brăila, m-am angajat în presă. Credeam că să scrii la ziar e tot un fel de a trăi din scris.
- Am lucrat în presă 15 ani, dar munca de la ziar îmi omora literatura, pentru că nu mai aveam timp și spațiu în minte să scriu proză.
- Întâmplător, am intrat în legătură cu cei de la proiectul HAC!. Am învățat să scriu scenarii de benzi desenate.
- Timp de trei ani, am fost full-time writer. A fost cea mai productivă perioadă din viața mea. Am scris două romane și sute de pagini de scenarii – până s-a închis proiectul.
- Nu aș recomanda unui tânăr care dorește să trăiască din scris să lucreze în presă. Când eram în facultate, spuneam că nu vreau să fiu niciodată bugetar sau profesor. Acum, încep să cred că cel mai bun job pentru un om care vrea să scrie este să fie profesor.
- Când eram copil, desenam. Am vrut să dau la Liceul de Artă, însă am ales Liceul Economic la sfatul părinților. A fost un eșec total și, deși am continuat să desenez, am realizat că nu pot ține pasul cu cei care studiau arta. M-am reorientat spre scris.
- Am avut momente în care aproape am renunțat să scriu. Mulți tineri au așteptări mari de la prima carte, și a fost și cazul meu. După apariția primelor două cărți, am avut senzația că merg în gol și că nu se întâmplă nimic din ce visam. Așa că o perioadă după nu am mai scris nimic.
- Știu autori buni care și-au pierdut busola și au renunțat să-și mai spună poveștile. Nu pot explica fenomenul până la capăt, dar am trecut prin el.
- Trebuie să pleci la drum fără așteptări. Scrisul este solitar și faci asta pentru că vrei să-ți spui poveștile. Recunoaștea poate veni, dar pe neașteptate.
- Cel mai tare mă motivează feedbackul cititorilor. Contează mai mult decât premiile.
- Sufăr de sindromul impostorului. Am refuzat un premiu pentru că am considerat că nu îl meritam. Un premiu pe care simți că nu îl meriți îți poate turna plumb în ghete, în loc să te motiveze.
- Sunt bucuros că m-am putut alătura echipei Nemira. Vrem să ne sincronizăm cu piața internațională și să publicăm în România cărțile care se publică azi afară. De exemplu, romanul „Mai târziu” al lui Stephen King, apărut acum o lună, a fost publicat imediat și la noi. Avem în portofoliul Armada cărțile nominalizate în fiecare an la premiile importante din domeniu.
- Vreme de 15 ani, autorul din mine s-a luptat cu jurnalistul din mine. Acum se luptă cu editorul, dar sper să găsesc resurse să revin la scris.
Resurse recomandate:
Mario Vargas Llosa, Scrisori către un tânăr romancier
Stephen King, Misterul regelui. Despre scris
Joseph Campbell, Eroul cu o mie de chipuri
Jonathan Gottschall, Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameni
Găsești Zest în app-ul preferat. Dacă ți-a plăcut, abonează-te ✅ și dă-l mai departe 🎈