Spre rușinea mea, am întârziat la prima sesiune și am intrat direct în mijlocul problemei. Adică al discursului lui Lucian Mândruță, care a explicat că nu se mai consideră jurnalist și că folosește social media pentru libertatea de a spune ce vrea, când vrea. De asemenea, că ar scrie la fel pentru un cititor sau pentru o mie.
Matei Dima, pe care îl știți de la BRomania, a fost simpatic, că asta-i e meseria. A povestit cum a început, cum a continuat și cum crește odată cu publicul lui. Întrebat ce ne facem cu generația pitică, care vine, vine, calcă totul în picioare, Matei a explicat că, na, asta e, evoluăm. „Acum nu aș mai putea crea ce am creat acum trei ani.” Asta nu înseamnă că te oprești. După cum zicea și Adrian Ursu la Noua generație de antreprenori!, deși toată lumea targhetează 18-35, educați și cu venituri medii spre mari, asta nu e toată lumea din lume – nici pe departe.
Marius Manole și-a justificat prezența lui la Uite cine dansează, de la ProTV. „Trebuie și modelele să plece de undeva.” În emisiune, și-a propus să vorbească puțin și să-și facă treaba. Pentru el, a fost oarecum trist că a început să fie recunoscut pe stradă abia după ce a participat la emisiune. Nu pentru că ar face actorie pentru faimă, ci pentru că a jucat pe scene mari, alături de actori și mai mari, dar adevărata recunoaștere vine de la televizor. „Am înțeles și am acceptat.” Cât despre social media, zice că e un mediu de promovare necesar în meseria lui.
A doua sesiune nu a fost Q&A, ca prima, ci o serie de prezentări de 30 de minute. Cel mai mult mi-a plăcut de Alin Preda, Șef Birou Comunicare Online la Ministerul Apărării Naționale, care a vorbit despre cum a pus # la mapn. Într-o mare de prezentări mai puțin despre social media și mai mult despre lecții de viață, reușite or ba, Alin Preda a dat o lecție de promovare în online. Oamenii au echipă, strategie și zeci de conturi de Facebook, Twitter, Instagram, YouTube & co de administrat. Reușesc să transforme un domeniu arid și dur în povești digerabile. Cel mai important, la #mapn (unde hashtag-ul a fost numit „gărduleț” de un înalt reprezentant), oamenii au înțeles că social media e o oportunitate imensă să comunice cu tinerii. Bravo celor care au avut viziunea asta, ceea ce le dorim și altor instituții de stat. Ba chiar și unor branduri.
Celelalte prezentări din prima sesiune au fost ok. Ok-ish. Au fost oameni care se pricep cu siguranță la ceea ce fac și care merită susținuți, dar cu un mesaj care nu sunt sigură că se preta la Webstock. Era mai degrabă de TEDstock.
Am zis de prăjituri în titlu. Doar nu venim la evenimente doar să ascultăm. Venim și să ne pozăm și să mâncăm. Ca și anul trecut, HP a adunat mulțimi pe canapeaua foto. Iar Raiffeisen a aranjat niște platoașe cu dulciuri bune rău, pe care a fost bătaie. De apreciat și masa de prânz asigurată de organizatori și cafeaua bună. Nu pare mare lucru, dar am fost la case mai mari (sau la fel de mari), unde lucrurile sunt mai austere.
Acum că ne-am pus burțile la cale, începe a doua parte a zilei, de sesiuni în paralel. Am ales Trends cu subsecțiunile de New Digital Ideas și Case Studies. Util și plăcut. Mugur Pătrașcu, Managing Partner la Screen Native, a avansat ideea re-concentrării pe brand. Investiția în performance dă roade până la un punct. Pentru a crește pe termen lung, trebuie să investești în brand – chiar dacă rezultatele sunt mai greu măsurabile.
Florin Boldescu, Digital Banking Manager la Raiffeisen Bank România, a vorbit, printre altele, despre o tendință interesantă în internet banking – aceea de a crea o experiență centrată pe cont (contul de debit), nu pe portofoliu/client. Raiffeisen are în lucru o nouă aplicație în această direcție.
Iar Claudia Chirilescu, director general Spoon, a avut o prezentare cool cu studii de caz pentru utilizarea AI și big data în digital. Două care mi-au plăcut în mod special:
Și Spotify care a folosit datele despre useri pentru a crea o serie de panouri publicitare hazlii.
Din sesiunea de Case Studies mi-a plăcut cel mai mult prezentarea Vicăi Schipor, social media manager la BitDefender. Vica a demonstrat cu tact puterea live-urilor pe Facebook și ne-a remintit câte chestii cool poate face un brand (românesc, iei!) în social media. Ideea de go live a fost întărită pe scurt și de Alex Negrea, care lucrează cu BitDefender pe dezvoltarea prezenței video pe Facebook și nu numai. Alex zice că dacă te apuci azi să publici mai mult video (fără a fi nevoie de mai mult de un telefon sau o cameră video ieftină), ești cu mulți pași înainte concurenței. Să-l ascultăm și să vedem ce iese. Nu?
Pe la anul! Sau pe la alte conferințe, că se apropie Power of Storytelling :).
Foto: @Webstock (albumul întreg, aici)
Pentru alte perspective asupra evenimentului: