What is uncommon sense today, will be common sense tomorrow.
Mi-a plăcut ediția 2017 a TEDxBucharest. Locația (Sala Polivalentă), speakerii, organizarea, prezentatorul (Paul Renaud) – nimic de reproșat. Așa că urmează un articol lung, pentru că am rămas cu multe idei după o zi plină.
Ronni Abergel a deschis cu un discurs despre cărți umane. Nu despre cărți care să fie mai umane, ci despre publishing humans. Librăriile umane sunt formate din oameni cu diferite experiențe de viață, dispuși să răspundă la întrebări. Poți “împrumuta” de la librăria umană un musulman, un evreu, un homosexual, o victimă de incest sau pe cineva care a suferit o pierdere în familie. Lista de “cărți” depinde de locația evenimentului și de voluntari. Ei trec printr-un training și poartă discuții de 30 de minute cu “cititorii”. Orice întrebare e binevenită, iar, dacă cineva preferă să nu răspundă, poate spune simplu “această pagină nu a fost încă publicată”. Proiectul își propune să creeze un spațiu sigur de dialog. Însă, după cum spunea Ronni, el devine mult mai mult decât atât: un spațiu unde oameni diferiți sunt colegi, un loc unde lumea caută vindecare, ajutor și înțelegere – și orice alceva. Nicio conversație nu e la fel.
Ștefan Tănase a pornit de la 1984 și a făcut o paralelă între „ochiul” din distopia lui Orwell și gadget-urile smart cu camere video și microfoane cu care ne înconjurăm de bună voie. Ștefan se ocupă de securitate cibernetică și a dat câteva exemple de cât de periculos poate fi ca cineva să aibă acces la datele tale. A mai zis că internetul trece printr-o perioadă de balcanizare. Devine fragmentat și câțiva se bat să pună mâna pe bucăți din el. În acest tumult, Ștefan ne spune să ne gândim: ce fel de internet vrem pentru copiii noștri?
Din discursul Violetei Dascălu nu mi-am luat notițe, dar a fost, pentru mine, unul dintre cele mai memorabile. Violeta a pornit de la copilărie, de la casa unde a crescut, grădina de unde mânca legume și unde se juca printre flori, de la Teatrul Radiofonic și lecțiile primite de la părinți și învățători. A continuat cu lecțiile învățate ca soție și mamă abia apoi a ajuns la cariera ei în învățământ. Azi directorul Școlii Ferdinand I din București, Violeta ne-a povestit despre proiectele pe care le au profesorii și elevii ei: teatru, grădină, clasă în aer liber și altele care par rupte dintr-o educație alternativă – dar care ar trebui să fie normale. Violeta a vorbit cu răbdare, blândețe și pasiune. Pe jumate eram în sală la TEDxBucharest, pe jumate eram în bancă la școală, ascultând-o pe doamna mea învățătoare vorbindu-ne de flori, copaci și toate lucrurile bune.
Tot din categoria “ca la școală”, Bryony Cole a stârnit chicote în sală cu discursul ei despre the future of sex. Mă rog, s-a adunat lumea după 2-3 minute și ne-am concetrat pe ce voia Bryony să ne întrebe: dezvoltarea tehnologiilor sexuale va dezumaniza actul sexual sau ne va ajuta să fim mai apropiați? Avem o problemă fundamentală în societate pentru că, în școli, educația sexuală este doar o lecție de anatomie. Nu vorbim despre conexiune, intimitate, stimulare. Învățăm doar cum să punem un prezervativ pe o banană. Ceea ce rezultă e o ruptură între fizic și mental, lucruri care duc la frică de comunicare, rușine, despresie. Bryony crede că sextech va ajuta la o comunicare mai bună. Și are pentru toată lumea un îndemn: let’s talk about sex!
Dacă tot ne-am înviorat puțin, urmează un alt subiect încărcat hormonal: mituri despre ultrasi. Dinu Guțu este antropolog și și-a susținut lucrarea de doctorat pe o cercetare făcută în grupul de ultrasi Dinamo. Dinu a vorbit cu pasiune despre comunitatea ultrasilor și a demolat următoarele mituri:
- Ultrasii sunt microbiști. Greșit. Cine iubește fotbalul se uită la el la televizor. Viața comunitară e mult mai importantă decât fotbalul, iar subiectele abordate de galerii sunt deseori unele de implicare socială, politică sau cereri în căsătorie. “Da, cu presiunea galeriei. Nu am auzit pe nimeni să zică nu 😊”.
- Ultrasii sunt paria societății. Greșit. Cei mai mulți sunt studenți sau au job-uri respectabile.
- Ultrasii sunt prost îmbrăcați. Poate era adevărat odată, dar, azi, ultrasii au chiar stilul lor personal numit “casuals”. Îl vedeți în filme precum Football Factory sau Green Street Hooligans.
- Ultrasii se întâlnesc pentru violență. “Pot număra pe degetele de la o mână incidentele violente din ultimii zece ani.” Ultrasii sunt o comunitate. Pregătirea coregrafiilor pentru meciuri și vopsirea pânzelor durează și sunt ca o șezătoare, ca o terapie de grup. Se organizează acțiuni diverse, de la vizite anuale la familia lui Cătălin Hîldan sau la centre de copii, la ieșiri din țară, nunți, botezuri. Sunt ca o a doua familie.
- Ultrasii sunt ruda săracă pe care nu o vrem la protestele “oamenilor frumoși”. Dinu zice că, din contră, ultrasii au contribuit mult la cultura protestelor din România și nu numai. Pe lângă implicarea socială, ritmul, energia și stilul în care se manifestă galeriile sunt deseori împrumutate de protestatari pentru diferite cauze.
În galerie ai voie să te joci, să încalci reguli, să fii liber.
Înainte de pauza de prânz, Marco Poletto a vorbit despre cum salubrizarea stă la baza vieții moderne. Și despre cum oamenii cred că pot repara ecosistemul plantând 2-3 copaci. Natura nu este organizată după raționamentul uman și nu este liniară. Marco are un proiect prin care dezvoltă orașe organice, care se încadrează mai bine regulilor biosferei. Câteva exemple, aici.
Unul dintre momentele mele preferate a fost cel de uncommon poetry performance a lui Cosmin Dominte aka JAZZ 8. Cosmin a pus în rime cum vede el common și uncommon. E common să vrei să fii liber, dar e uncommon când tu ești lider. E common să vrei curățenie, dar e uncommon să ridici gunoiul după altcineva. E common să lauzi curajul, dar e uncommon să-l încurajezi pe cel care e diferit. Aș fi vrut să-mi iau notițe, dar m-am bucurat doar de moment. Care nu prea poate fi redat. Aștept înregistrarea.
Treabă bună au făcut și Ana Maria Bîţică & Alyn Arhire cu a lor uncommon dance performance.
Sesiunea de după-amiză a fost deschisă cu multă energie de Bill Carney. “I don’t have a career, I just make money. A salary is somebody else telling you how much you’re worth. I know how much I’m worth, thank you very much. And I bill accordingly”. Na, ce să mai zici? Bill e un speaker carismatic și a înviorat atmosfera. Ne-a spus că este adeptul metodei Bonsai. O dată la 2-3 ani, un copac Bonsai trebuie scos din pământ și curățat. I se taie o bună bucată din rădăcini și e lăsat fără frunze. O perioadă, copacul intră în șoc și pare mort. Dar, după câteva zile, renaște mai frumos ca oricând. Got it?
Ioana Moldovan a pășit timid pe scenă și a vorbit și mai timid. Asta spune multe despre ea, pentru că e un jurnalist care are cu ce să se laude. Ne-a spus despre experiențele ei în zone de război și despre cum aparatul foto îi oferă un scut. Scut care, odată lăsat jos, lasă loc tuturor emoțiilor și trăirilor de care nu te poți feri când urmărești poveștile pe care le documentează ea. Vă îndemn să-i urmăriți proiectele pe Documentaria.
Ioan Istrate ne-a îndemnat să gândim și să acționăm exponențial. În loc să mergi de la A la B la C liniar, caută moduri în care să crești valoare de la un punct la altul. Ce rezultă e o creștere exponențială. Ușor de zis, greu de făcut. Dar nu imposibil. Povestea lui Ioan este în sine un exemplu. Plecat din țară cu $100 în buzunar, el a reușit să acumuleze experiență și să participe în proiecte de prestigiu, precum XPRIZE Visioneers Program 2016. Pe scurt, have uncommon sense!
Izzy Kalman are o soluție contraintuitivă pentru bullying. După ce a demonstrat cu date că soluțiile actuale din SUA pentru combaterea bullying-ului nu dau rezultate, Izzy ne-a prezentat propria soluție. Simplă și la îndemâna tuturor: freedom of speech. În loc să contrazici un bully, să te lupți cu el și preconcepțiile lui, lasă-l să vorbească. Pune-i întrebări. Răspunde cu umor. Nu e reacția normală pe care o ai când cineva te atacă. Dar, dacă faci un efort, Izzy garantează rezultate mai bune. Pe mine m-a convins.
Amy Kaherl a creat o mișcare globală numită SOUP care a pornit de la un eveniment simplu, prin care Amy dorea să aducă mai aproape comunitatea locală din Detroit. O cină împărtășită, la care oamenii se cunosc mai bine. O idee care a prins picioare dincolo de ce putea Amy să-și imagineze vreodată. Și care a inspirat și alți oameni să creeze lucruri și evenimente care să ajute. Cum ar fi haina de iarnă care se transformă în sac de dormit, destinată oamenilor străzii – fabricată cu ajutorul oamenilor străzii care, astfel, găsesc un venit și o cale de ieșire. Azi, se organizează evenimente SOUP peste tot în lume (dar nu și în România). Amy oferă ajutor și resurse oricui vrea să ducă ideea mai departe. Așa că, voila oportunitate!
Alexandra Furnea, supraviețuitoare Colectiv, a închis TEDxBucharest. Alexandra a povestit despre copilăria ei, despre moartea prematură a tatălui, despre sfârșitul copilăriei și găsirea unui refugiu în muzica rock. Despre jobul și proiectele care au dus-o în Colectiv în noaptea incendiului și despre cât de afectată a fost de moartea basistului Goodbye to Gravity, Alex Pascu. Nu-l cunoștea chiar așa de bine, și totuși vestea că a murit a marcat-o. A vorbit despre corupția și toate relele din România și speranța că de acum acolo nu o să ne mai pișăm pe el de vot și că o să ne cerem mai bine drepturile.
Inspiră, expiră.
Vă las cu un speech de la TED-ul mamă despre inteligența artificială, care a stârnit discuții în pauza de prânz: