FILIT

Marin Mălaicu-Hondrari: Visăm la supradoze de scris (Zest #64)


Marin Mălaicu-Hondrari este poet, prozator și traducător. A debutat cu volumul de poezie „Zborul femeii pe deasupra bărbatului” (Eikon, 2004), premiat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj. Au urmat mai multe volume printre care „Lunetistul” (Polirom, 2013), „Apropierea” (Cartea Românească, 2010; Polirom, 2019) și „Războiul Mondial al Fumătorilor” (Polirom, 2015, 2017). A tradus scriitori importanți precum Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Enrique Nogueras și alții.

Svetlana Cârstean: Mă simt acasă în poezie (Zest #63)


Svetlana Cârstean este scriitoare și jurnalistă. Volumul său de debut individual, „Floarea de menghină”, publicat în 2008, a primit numeroase premii și a apărut și în Suedia în 2013, în traducerea poetei Athena Farrokhzad, cu care a și colaborat ulterior la o carte comună, „Trado” (2016). În 2015, a lansat „Gravitație”, iar în 2021, după amânări și îndoieli cauzate de pandemie, a publicat volumul „Sînt alta”.…

Dan Coman: Cărțile apar din cărți (Zest #62)


Dan Coman a debutat în 2003 cu volumul de poezie „Anul cârtiței galbene” (Timpul), pentru care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat de atunci mai multe volume de poezie și proză, printre care „Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” (Polirom, 2019).

Ne-am intalnit la FILIT, festivalul internațional de literatură și traducere de la Iași, unde Dan Coman spune că vine și când nu este invitat.…

Alex Tocilescu: Umorul vine dintr-o detașare naturală față de lucruri (Zest #61)


Alex Tocilescu este scriitor, iubitor de pisici portocalii și, ocazional, muzician. A debutat cu volumul de povestiri Eu et al. (Polirom, 2005), a lucrat ca jurnalist la România Liberă și apoi a devenit copywriter, job pe care îl are și azi. A mai publicat câteva volume de proză de-a lungul anilor și a scris o piesă de teatru pe care v-o recomand: Bun de export.…

Ioana Nicolaie: Nu poți să ai cititori fără să îi crești (Zest #60)


Ioana Nicolaie spune că a știut dintotdeauna că va scrie și a avut norocul să nu i se pună piedici în copilărie. S-a născut în Sângeorz-Băi, într-o familie numeroasă, iar cărțile ei Pelinul negru (Humanitas, 2017), Cartea Reghinei (Humanitas, 2019) și Tot înainte (Humanitas, 2021) redau într-o anumită măsură acel univers. Scrie și literatură pentru copii, este profesoară și se implică în promovarea scrisului și cititului în rândul tinerilor.…