Marin Mălaicu-Hondrari: Visăm la supradoze de scris (Zest #64)

Marin Mălaicu-Hondrari interviu


Marin Mălaicu-Hondrari este poet, prozator și traducător. A debutat cu volumul de poezie „Zborul femeii pe deasupra bărbatului” (Eikon, 2004), premiat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj. Au urmat mai multe volume printre care „Lunetistul” (Polirom, 2013), „Apropierea” (Cartea Românească, 2010; Polirom, 2019) și „Războiul Mondial al Fumătorilor” (Polirom, 2015, 2017). A tradus scriitori importanți precum Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Enrique Nogueras și alții.

Ne-am întâlnit în octombrie la FILIT și am vorbit despre vicii, bucurii, capodopere și libertate. Play! ▶️


Susține-ne:

  • îți place Zest și vrei să continuăm să îl facem 🎙
  • ai acces la conținut exclusiv, resurse cool și live chat ☕️
  • respecți munca celorlalți 🤘

O cafea la schimb pentru Zest + conținut util: patreon.com/zestpodcast


Note interviu:

  • Dacă nu am timp pentru scris și citit, încep să mă simt rău. Ajung să simt că nimic din ce fac nu mai are sens, chiar dacă îmi merge foarte bine. Ca să pot dormi liniștit, merg pe mâna literaturii.
  • Literatura și cititul sunt „droguri” benefice, care nu-ți distrug creierul, dimpotrivă. Aș lua supradoze de literatură încontinuu. Iar la supradoze de scris visăm cu toții – să atingi acea stare în care poți să scrii ca în transă, stare pe care scriitorii o ating de câteva ori în viața lor.
  • Scrisul e o meserie grea, care te macină, pentru că de la scris nu-ți poți lua concediu. Îl porți peste tot cu tine. Scriitorul nu scrie doar fizic la birou. El scrie mult mai mult în gând decât efectiv.
  • Mai întâi a fost cititul. Ca orice copil, citeam fără să mă intereseze numele autorului sau lumea editorială. Citeam cu o bucurie uriașă. Treptat, am început să virez spre poezie. Când am început să citesc poezie, am început și să scriu.
  • Exercițiul scrierii de la 14-15 ani până în prezent m-a ajutat foarte mult și m-a echilibrat.
  • Traducând, învăț foarte multe. Îmi îmbunătățesc și scrisul. Meseria de traducător e cea mai bună pentru un scriitor, atunci când nu poate trăi doar din scris, ceea ce în România e aproape imposibil.
  • De când s-a inventat scrisul, foarte puțini scriitori au reușit să trăiască doar din scris. Motivația nu dispare când nu poți trăi din scris, dar se complică lucrurile. Aproape că trebuie să renunți la viața personală dacă ai și un job sau două. Poți să faci asta cu o carte, două, trei, dar la un moment dat nu mai reziști.
  • Cel mai bine este să poți să fii scriitor profesionist. E o meserie care presupune antrenament. Trebuie să te dezvolți încontinuu.
  • Nu poți să ai scriitori profesioniști, dacă nu ai cititori sau dacă statul nu găsește pârghii să-i ajute pe scriitori. De exemplu, în SUA, aproape toate universitățile au scriitori invitați să țină cursuri. Apoi, cărțile sunt cumpărate de stat și distribuite în bibliotecile publice. Dintr-o dată, asta înseamnă un venit constant pentru un scriitor.
  • Ideea că literatura înseamnă numai capodopere e falsă și dăunătoare. Pune o presiune uriașă pe tine ca autor. Trebuie să scăpăm de obsesia că fiecare carte trebuie să fie o capodoperă. Scrierea unei cărți înseamnă o mare bucurie dincolo de toate eforturile pe care le faci.

Acesta este al cincilea dintr-o serie de șase interviuri înregistrate la FILIT. În ultimul interviu, aflăm ce au în comun scrisul și sardinele.

Găsești Zest în app-ul preferat. Dacă ți-a plăcut, abonează-te ✅ și dă-l mai departe 🎈

Susține-o pe Sabina Varga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *