poezie

Marin Mălaicu-Hondrari: Visăm la supradoze de scris (Zest #64)


Marin Mălaicu-Hondrari este poet, prozator și traducător. A debutat cu volumul de poezie „Zborul femeii pe deasupra bărbatului” (Eikon, 2004), premiat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj. Au urmat mai multe volume printre care „Lunetistul” (Polirom, 2013), „Apropierea” (Cartea Românească, 2010; Polirom, 2019) și „Războiul Mondial al Fumătorilor” (Polirom, 2015, 2017). A tradus scriitori importanți precum Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Enrique Nogueras și alții.

Svetlana Cârstean: Mă simt acasă în poezie (Zest #63)


Svetlana Cârstean este scriitoare și jurnalistă. Volumul său de debut individual, „Floarea de menghină”, publicat în 2008, a primit numeroase premii și a apărut și în Suedia în 2013, în traducerea poetei Athena Farrokhzad, cu care a și colaborat ulterior la o carte comună, „Trado” (2016). În 2015, a lansat „Gravitație”, iar în 2021, după amânări și îndoieli cauzate de pandemie, a publicat volumul „Sînt alta”.…

Dan Coman: Cărțile apar din cărți (Zest #62)


Dan Coman a debutat în 2003 cu volumul de poezie „Anul cârtiței galbene” (Timpul), pentru care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat de atunci mai multe volume de poezie și proză, printre care „Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” (Polirom, 2019).

Ne-am intalnit la FILIT, festivalul internațional de literatură și traducere de la Iași, unde Dan Coman spune că vine și când nu este invitat.…

Ramona Boldizsar: Mai nobil decât scrisul boem e scrisul practicat (Zest #53)


Ramona Boldizsar scrie de când se știe, dar pandemia i-a dat starea necesară să nu mai fie un scriitor de sertar. După multe dubii și frici depășite, a publicat recent volumul de poezii „Nimic nu e în neregulă cu mine” la Casa de pariuri literare. Vrea ca scrisul să fie meseria ei și îndeamnă pe oricine dorește să scrie să facă asta constant, pentru că practica e cea mai importantă.…

De ce să faci un curs de scris și câteva recomandări

Acum câțiva ani m-am înscris la un curs de scris. Îmi venise ideea să fac Zest și voiam să cunosc mai bine lumea scriitorilor autohtoni, aspiranți sau consacrați. Eram și curioasă. Scriam de ani de zile și voiam să văd ce-mi poate oferi în plus un astfel de curs. Mi-a plăcut și, cum nu cred că poți da greș investind în educație, am mai făcut câteva cursuri și ateliere de scris și storytelling (inclusiv online).…