Ca și cum n-ar fi suficient că stăm blocați în trafic, trebuie să fim blocați și în scris. Blocajul scriitorului (în original, „writer’s block”) e acea stare în care vrei să scrii, dar nu poți. Te-a părăsit muza, s-a dus în Vamă cu altul. Nu se leagă cuvintele la șireturi. Orice pui pe foaie sună mai prost decât compunerile din școala primară. Stângaci. Stingher. Dar nu mai bine te apuci tu de făcut o ciorbă?
Acest blocaj e o problemă suficient de mare încât să apară în mai toate discuțiile despre scris. Unii zic că da, normal că există, pentru că scrisul e un act de creație. Trebuie să-i dai timp, să ai răbdare, să cauți și, într-un final, dacă ești norocos, să găsești cuvintele potrivite. Sau să te găsească ele pe tine. Alții zic că, pff!, s-avem pardon, așa ceva nu există. Blocajul scriitorului e doar pentru fandosiți. Dacă meseria ta e scrisul, vei scrie în fiecare zi fără probleme. Și există și calea de mijloc: uneori ai spor, alteori nu, depinde la ce lucrezi etc. Dar cum te ajută toate astea pe tine?
„Where’s your bad writing?”
Nu contează dacă cineva e de părere că blocajul există sau nu. Pentru ce-i care-l simt, există, și e o problemă. Una pe care mulți sugerează să o rezolvi simplu: așezându-te în fața foii/ecranului și scriind. Ha! Un sfat care te bagă într-o buclă infinită. Dacă puteai să te apuci de scris, nu mai erai blocat, nu? Și da, și nu.
Distincția e făcută de ce te aștepți să produci. Mai exact, ești blocat pentru că vrei să scrii ceva ok, decent, de care să nu-ți fie rușine. Eventual ceva bun de publicat pe blog sau într-o carte. Sau pe Facebook sau într-un raport pentru șefu’. Și nu-ți iese. Cei cu sfatul „scrie pur și simplu” îți spun, de fapt, să lași așteptările deoparte și să scrii orice: prost, mizerabil, bun de aruncat la gunoi, de dat ctrl+A + delete. Dacă-ți cobori așteptările sub nivelul mării, poți să scrii orice. De exemplu, poți să te uiți în jur și să faci o listă cu lucrurile pe care le vezi: două căni gri (una gri închis, alta gri deschis, cumpărate de curând de la Ikea), un raft cu cărți, o cutie de măști, o vază verde, o hartă făcută sul. Nu e nici pe departe o capodoperă, dar, hei, sunt câteva cuvinte. Poate iese o propoziție. Apoi poate iese alta, și tot așa. Nu e un exercițiu făcut în van. Contează ce se întâmplă în spatele scrisului ăstuia aparent inutil: mintea și degetele învață să lucreze împreună. Ideile încep să se așeze. Și, pentru că lași deschis robinetul, la un moment dat încep să iasă și gânduri mai coerente. Seth Godin, blogger și autor de succes, spunea într-o discuție despre blocajul scriitorului: „Where’s your bad writing?” Adică în spatele capodoperei (sau măcar a unui text de care să nu-ți fie rușine), stă un munte de texte proaste, pe care doar tu le știi.
Yuk! Chiar trebuie? Da, trebuie.
În continuarea acestui sfat, e cel al „draftului vomă”. Știu, sună urât, dar e o imagine care evocă bine ce se întâmplă. Ne întoarcem la așteptări. Ai citit câteva cărți (sper), ți-au plăcut niște articole din reviste și ai visat să scrii și tu așa, într-o zi. Îți faci curaj și te îngrozești de ce iese. Nu seamănă nici pe departe cu ce ai citit. Asta pentru că ce ți-a plăcut nu a arătat așa din prima. Prima ciornă e urâtă, grețoasă aproape. E plină de greșeli, incoerențe, idei neclare, repetiții. Nu doar că nu e ce ai visat, e dovada că habar n-ai să scrii. Pfuuu. Respiră. E normal să fie așa. Draftul vomă e un pas important, pentru că acum ai de la ce să pornești. Nu mai ești în fața foii albe. Olé! Evrika! Să curgă șampania!
Nu poți face borș fără apă
Nu știu ce vrei să scrii, poate fi orice. Scrisul există în multe forme. Iar în toate pleci de la ceva. O idee care nu-ți dă pace. O poveste care merită spusă. O întrebare. Ceva de demonstrat. Ceva de vândut. Ceva de prezentat. Blocajul scriitorului există dacă nu ți-ai făcut temele înainte să te apuci de scris. Adică nu te-ai documentat, nu ai citit despre subiectul ăla, nu ți-ai făcut un plan, nu ți-ai clarificat tu ție povestea. Ești blocat pentru că vrei să scrii, dar n-ai materie primă. Nu știi unde vrei să ajungi și ce vrei să zici. Așa că trebuie să faci un pas înapoi. În funcție de ce scrii, documentare și planificarea vor arăta altfel, dar ele trebuie să existe, cât de cât.
Dar dacă, totuși, nu ești blocat?
Există și un aparent blocaj al scriitorului. Adică momentul ăla când pur și simplu trebuie să te gândești. Ai ideea, o plimbi dintr-un colț într-altul al minții, încerci să-i dai o formă, dar n-ai ajuns acolo. Încă. Uneori e nevoie să ai puțintică răbdare, ceea ce nu te oprește să scrii oricum altceva, poate nimic genial, poate din alt domeniu, poate să citești, poate să bei o cafea și să ieși la o plimbare. Asta dacă n-ai un deadline care bate la ușă. Dar, din experiență, amenințarea deadlineului scoate muza din piatră seacă.
Poate cel mai important e să nu-i pui eticheta de writer’s block. Mie nu-mi plac etichetele, în general, pentru că ne condiționează să ne comportăm într-un anumit fel. Dacă-mi intră în cap că-s leneșă, așa o să fiu. Dacă-mi zic că-s talentată la gătit, o să fac ciorbe mai bune. Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, spune în documentatul The Playbook (Netflix), că la un moment dat Serena rata foarte multe mingi la fileu. Așa că încetase chiar să nu mai alerge după ele. Patrick s-a gândit la un truc: a mințit-o că statisticile arată că ratează foarte puține puncte la fileu. Serena a fost surprinsă: „Dar eu am impresia că ratez o grămadă”. „Doar ai impresia”, i-a zis. Și, din momentul ăla, a început să rateze mult mai puțin. Asta e puterea etichetelor. Dacă schimbi eticheta, schimbi și comportamentul.
Așa că nu ești blocat, ci așa arată procesul, munca, creația. Zi-i cum vrei. Ca în orice meserie (sau hobby), ai zile mai bune și zile mai proaste. E ok să faci o pauză, să te gândești, să faci o ciorbă fără gust, chiar dacă de obicei îți iese mai bine. Se întâmplă. Nu înseamnă că nu mai gătești niciodată și mori de foame.
Ăia neblocați
Cei care nu suferă de blocaj nu sunt norocoși, ci știu toate chestiile astea din practică. Au scris mult, de voie, de nevoie, uneori bine, alteori prost, și au învățat din mers cum să depășească momentele dificile. Le iau ca atare. Așa că revenim la primul și eternul sfat: scrie pur și simplu și o să ajungi și tu să nu-ți mai pese de blocaje. Dar nu uita să-ți revizuiești așteptările.
Dacă vrei să citești mai mult pe tema asta, Scena9 a întrebat șapte scriitori cum depășesc writer’s block. Sau poți asculta Zest, un podcast unde vorbesc cu oameni care scriu despre povești și sfaturi legate de subiect. Dar, cel mai bine, începe să descrii ceva. Camera în care ești. Discuția pe care ai avut-o azi dimineață. Ce vezi pe geam. Cum te simți acum. Eu am un document numit Random unde intru oricând am chef să scriu ceva, dar nu știu ce și cum și ce-o să iasă. Sunt texte aleatorii, scurte sau lungi, pe care le țin pentru mine. There’s my bad writing (and not only there, unfortunately 🙃).
Textul ăsta a pornit de la discuția dintre Tim Ferriss și Seth Godin, pe care am postat-o și pe grupul Zesters.