Cei care-i citesc cărțile vor să o cunoască și să o asculte. Scrie dens, cu emoție și poezie. Nu se gândește la reguli, ci la ce-i place să facă. Găsește bucurie în scris, și asta se vede și se simte în textele ei.
Tatiana a copilărit la Chișinău, a studiat jurnalismul – pentru că nu se pricepea la matematică și chimie, spune ea, și a lucrat mai întâi în presa scrisă și apoi la Pro TV Chișinău, timp de zece ani. Vine dintr-o familie în care se pune preț pe cuvinte și a învățat despre importanța poveștilor de la bunica sa. De câțiva ani, locuiește la Paris cu soțul și cei doi copii.
A publicat Vara în care mama a avut ochii verzi (2017), un roman primit cu entuziasm de public, după nașterea fiului ei. Cartea, scrisă în două luni, vorbește despre emoții pe care nu le-ar fi putut exprima înainte să fie mamă. Grădina de sticlă (2018) a presupus un efort mai mare și a fost un pas spre poveștile familiei și locului de unde vine. A primit premiul Observator Cultural pentru proză în 2018 și Premiului Uniunii Europene pentru Literatură în 2019.
De ce nu-i place să vorbească despre scris, ce înseamnă puterea cuvântului și ce muzică ascultă atunci când scrie, printre altele, aflați dacă ascultați! ▶
Au fost menționate:
Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă
Viktor Tsoi
Zemfira
Serghei Rahmaninov
Note interviu:
1:55 Mă simt cel mai bine scriind, mai puțin vorbind.
3:05 Oamenii vor să vadă omul care a scris o carte care le-a plăcut. Dar oamenii sunt dezamăgiți pentru eu nu sunt nici pe departe așa cum sunt atunci când scriu.
4:30 Unii scriitori încep să scrie pentru că au o datorie sau consideră că au una. Fiecare simte dacă trebuie să se implice sau nu. Eu am fugit de implicare și nu mă consider datoare să abordez niște teme. Cred că scrisul este un act egoist. Nu trebuie să fie întotdeauna corect, blând sau cuminte. Trebuie să scrii ce simți, ce vrei și ce-ți propui. Cartea își alege cititorii.
8:10 Vara în care mama a avut ochii verzi a fost cartea care m-a făcut să mă simt la locul potrivit. Așa sunt eu și așa văd lucrurile.
8:30 Maternitatea a schimbat totul. M-a făcut să pot vorbi despre emoțiile de care nu am vorbit niciodată fiind jurnalist. Vara conține multe frici legate de maternitate și lucruri pe care nici nu m-am gândit să le spun înainte de a fi mamă.
10:40 Cel mai ușor am scris Vara. Am scris-o cu mare bucurie, ca o apucată, în două luni. Nu știam ce o să iasă, de ce fac asta, pentru cine fac asta, m-am lăsat dusă de val. Și am crezut că e ușor să scrii cărți. Când am început să scriu al doilea roman, mi-am dat seama că nu e nici pe departe așa. A fost total diferit și m-am gândit că nu o să termin niciodată. După Grădina de sticlă, nu am mai scris nimic. Cu cât te iei mai în serios, cu atât îți vine mai greu.
12:30 Sunt într-un moment în care popularitatea mă împiedică să fac ceea ce vreau: să scriu.
15:20 Există un fir roșu care îi unește pe oamenii care scriu: ajungi la un moment dat în care simți că nu mai poți dacă nu scrii. Când simt că nu mai pot, atunci mă apuc eu de scris. Dar, în acel moment, deja cele mai multe lucruri s-au întâmplat deja în cap.
17:00 Sunt capabilă să creez o istorie doar pentru un obiect sau pentru un om.
18:00 De ce fierbe copilul în mămăligă a fost o carte care a schimbat multe în felul meu de-a mă comporta cu scrisul. A fost o carte de cotitură pentru mine.
19:50 Întotdeauna am apreciat scrisul mai mult decât povestea. Toate poveștile s-au spus deja. Apreciez când un scriitor încearcă să spună lucrurile altfel.
22:01 Dragostea mea pentru limba română s-a extins scriind Grădina de sticlă. Pentru mine, limbile nu sunt rigide. O limbă este vie și poți să te joci cu ea, să te cerți cu ea. Nu mă interesează dacă așa nu se scrie sau așa nu se spune. M-am gândit că o să scriu așa cum simt și cum vreau. Poate asta vine din faptul că am crescut cu două limbi.
24:45 Este îngrozitor când ajungi să ai un sentiment de jenă pentru scriitorul care nu mai termină de spus ce are de spus. Mi-e frică de asta.
30:00 Îi învăț pe copii să se joace cu cuvintele, să-și facă de cap cu ele. Când copii cresc considerând că nu trebuie să le fie teamă de cuvinte și discuții, le este mai ușor în viață. Cuvintele nu ar trebui să fie ținute închise undeva, ar trebui să fie scoase la plimbare și aerisite. Puterea cuvântului e mare. Un cuvânt poate să te tămăduiască sau să te închidă mulți ani în suferință.
33:40 Pentru mine, scrisul nu este terapie, este mai mult bucurie și un teritoriu care mă ajută să mă izolez, să fac ce vreau și să repar niște lucruri din trecut.
39:20 Vorbiți cu bătrânii, cât mai aveți timp. Uităm de ei, până în momentul în care ajungem să regretăm. Este important să ne conectăm la poveștile din familia noastră.
Unde poți asculta Zest:
Spotify https://spoti.fi/2BjRRjr
iTunes https://apple.co/2Bg3zvn
Pocketcasts https://pca.st/7ss0
Stitcher http://bit.ly/2G5z4MH
Overcast http://bit.ly/2G4nLEx
PlayerFM http://bit.ly/2WE6gjl
Orice player folosești, nu uita să Subscribe ✅
One thought on “Tatiana Țîbuleac: Mi se pare plictisitor să fii corect în scris (Zest #30)”