Cezar Paul-Bădescu: Nu scriu pentru că trebuie, ci pentru că am nevoie (Zest #46)

Interviu Cezar Paul-Bădescu


Cezar Paul-Bădescu a studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, unde și-a exersat scrisul alături de alți scriitori contemporani cunoscuți. A fost redactor la revista Dilema din 1996 până în 2008 (devenită Dilema Veche), unde a coordonat și un dosar controversat dedicat lui Mihai Eminescu. Din 2007, a fost şeful departamentului Cultură al ziarului Adevărul și redactorul-şef al suplimentului Adevărul literar şi artistic, până în 2011. A publicat mai mult volume, printre care „Tinereţile lui Daniel Abagiu” (Polirom, 2004, reedidare 2012) şi „Luminiţa, mon amour” (Polirom, 2006), roman care a inspirat filmul Ana, mon amour, pentru care a fost co-scenarist. În cel mai recent roman, „Frica de umbra mea” (Polirom, 2019), Cezar Paul-Bădescu explorează frica de moarte. Scrisul îl ajută să-și rezolve problemele, spune el, și le dă și cititorilor ocazia să descopere lucruri despre ei înșiși.


Găsești Zest în app-ul preferat. Dacă ți-a plăcut, abonează-te ✅ și dă-l mai departe 🎈


Note interviu:

  • Mulți scriitori consideră literatura ca ceva pur, care nu trebuie contaminat cu lucruri din afară. Faptul că folosești literatura ca terapie afectează autonomia esteticului, spun unii. Dar am auzit și scriitori adevărați, cum ar fi Herta Müller, spunând că literatura i-a ajutat să se salveze.
  • Povestești lucrurile care te-au traumatizat, încercând ca, prin numirea lor, să le identifici și să scapi de ele.
  • Nu scriu pentru a intra în istoria literaturii, pentru a căpăta notorietate sau pentru a avea succes. Mă interesează să-mi rezolv problemele cu mine însumi, scriind. Unii spun că trebuie să am un ritm, să dau o carte pe an. Dar eu nu scriu pentru că trebuie, ci pentru că am nevoie.
  • Scriitorul adevărat are scrisul ca meserie. Se scoală de dimineață și știe că are de muncit la „strungul” literaturii. Unii fac asta din nevoie, și e în regulă, dar alții fac asta din orgoliu de artist. Mulți scriitori visează să fie un fel de staruri rock, iar asta este o pretenție ridicolă, mai ales în România.
  • Când aveam emisiunea la TVR2, Cartea cea de toate zilele, aveam o viață de pustnic, citind în chilia mea. Nu aveam timp să savurez lectura. Citeam între 250 și 280 de cărți pe an, și asta a lăsat urme. Acum nu mai citesc că trebuie, citesc doar ce-mi place. Nu mai fac compromisuri.
  • Mulți scriitori mari pledează pentru scrisul zilnic. Eu nu fac asta. Scriu în momentul în care simt nevoia. E ca o acumulare internă, care trebuie eliberată prin scris. Asta funcționează pentru mine, dar nu dau rețete. La un moment dat, aveam insomnii cronice și am început să scriu. Astfel, mi-am rezolvat insomnia, fără pilule sau tratament.
  • Tehnica scrisului se învață, la fel ca în orice altă artă sau meserie. Am ținut cursuri de creative writing, invitat de Revista de Povestiri, și am avut surprize frumoase. Erau persoane care scriau foarte prost și, la sfârșitul cursului, vedeam cum se dau pe brazdă și scriau lucruri decente. Cursul îți asigură o bază, pe care poți construi cu talentul tău.
  • Îi învățam pe cursanți nu doar tehnica scrisului, ci și tehnica observației. Un scriitor trebuie să învețe să găsească indiciile semnificative în realitatea înconjurătoare.
  • În studenție, am făcut un cenaclu cu mai mulți colegi în care ne dădeam tot felul de teme și scriam. Asta ne-a ajutat să ne facem mâna. Apoi am mers la un alt cenaclu, organizat de Mircea Cărtărescu. Cărtărescu avea o atitudine de prieten mai mare, nu de conducător. Cenaclul a scos mai multe volume colective, iar primul a fost „Tablou de familie”.
  • Eu nu îi spun fiicei mele să scrie, dar ea reproduce ce vede la mine. Mă bucur că are pasiunea cititului.
  • Te întrebi de ce scrii. Fac chestia asta ca autoterapie, dar de ce mai public? Public pentru că am obervat că unii cititori refac explorarea pe care o fac eu scriind și descoperă lucruri despre ei înșiși. Pe de altă parte, este și un mod de a cerși afecțiunea, așa cum zicea Mircea Cărtărescu într-un interviu recent.

Au fost menționate:

Colecția Anansi, Editura Pandora M
Jose Luis Peixoto, Autobiografia
Linda Bostrom Knausgard, Bine ai venit în America!
Eric-Emmanuel Schmitt, Oscar și Tanti Roz
Mircea Cărtărescu, Nu striga niciodată ajutor


Muzică episod: Cheel, Lazy Walk; Cymatix, Asteroid

Susține-o pe Sabina Varga

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *