scris

Ana Maria Ciobanu: Contează când oamenii despre care scrii se simt auziți și reprezentați (Zest #69)


Ana Maria Ciobanu este reporter din 2011. A scris pentru Decât o Revistă despre subiecte precum identitate, inegalitate socială, violenţă în familie, sărăcie extremă sau rasism. A primit numeroase aprecieri pentru munca sa printre care mai multe Premii Superscrieri (2012, 2013 și 2020), European Press Prize Special Award în 2017 și European Press Prize for Innovation în 2020 (premii de echipă) și Premiul jurnalistic „Cu onestitate despre sărăcie” în 2021.…

Alexandra Bădicioiu Matei: Scrisul e felul meu de a controla lumea (Zest #67)


Alexandra Bădicioiu Matei este jurnalistă din 2003. A scris pentru Ziarul Financiar, Academia Caţavencu și Cotidianul, a fost redactor-șef adjunct la Realitatea.net și TVRinfo, și a publicat texte în Dilema Veche, Voxpublica, Pandoras sau Republica. În prezent, este editor la IQads.

Am vorbit despre scrisul ca meserie și obicei, despre nevoia de control și de joacă și despre sinceritatea literaturii și generozitatea scriitorului, printre altele.…

Maria Orban: Scrisul mi-a dat un rost în perioade dificile (Zest #66)


Maria Orban locuiește în Brașov, unde este profesoară de limba și literatura română. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania și și-a descoperit pasiunea pentru scris treptat, în urma studiilor și a unor cursuri de scenaristică și scriere creativă.

În 2020, a debutat cu romanul „Oameni Mari” (Editura Nemira). Romanul a fost nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” în 2021 și a fost selectat pentru Festival du Premier Roman de Chambéry în 2022.…

Svetlana Cârstean: Mă simt acasă în poezie (Zest #63)


Svetlana Cârstean este scriitoare și jurnalistă. Volumul său de debut individual, „Floarea de menghină”, publicat în 2008, a primit numeroase premii și a apărut și în Suedia în 2013, în traducerea poetei Athena Farrokhzad, cu care a și colaborat ulterior la o carte comună, „Trado” (2016). În 2015, a lansat „Gravitație”, iar în 2021, după amânări și îndoieli cauzate de pandemie, a publicat volumul „Sînt alta”.…

Dan Coman: Cărțile apar din cărți (Zest #62)


Dan Coman a debutat în 2003 cu volumul de poezie „Anul cârtiței galbene” (Timpul), pentru care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat de atunci mai multe volume de poezie și proză, printre care „Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” (Polirom, 2019).

Ne-am intalnit la FILIT, festivalul internațional de literatură și traducere de la Iași, unde Dan Coman spune că vine și când nu este invitat.…

Cristian Lupșa: Să scrii e un privilegiu, dar și un job (Zest #59)


Cristian Lupșa a fondat unul dintre cele mai îndrăgite proiecte de jurnalism independent de la noi: Decât o Revistă. Trebuia să fie doar una, dar, doisprezece ani mai târziu, există reviste trimestriale, materiale publicate online tot anul, o comunitate loială de abonați și, înainte de pandemie, evenimente de la care plecai mereu puțin mai bun. Ca editor, își ajută colegii să publice povești spuse cu grijă, dar dă și cu mopul sau cu orice e nevoie să asigure supraviețuirea organizației.…